Departamentul de Stat al SUA a anunţat că ministrul român de Externe, Oana Ţoiu, s-a întâlnit la Washington cu secretarul de stat american Marco Rubio, discuţiile concentrându-se pe cooperarea în domeniul apărării, energiei şi securităţii la frontieră, precum şi pe consolidarea dialogului strategic româno-american.
„Secretarul de stat Marco Rubio s-a întâlnit cu ministrul român de Externe, Oana Ţoiu. Cei doi au discutat despre cooperarea consolidată în domeniile apărării, energiei şi securităţii la frontieră”, a transmis Departamentul de Stat.
Marco Rubio a apreciat eforturile României de a-şi respecta angajamentele privind cheltuielile de apărare şi rolul său „de furnizor de securitate la Marea Neagră”. Totodată, oficialii au discutat despre implicarea companiilor americane în proiectele româneşti din energia nucleară civilă şi gazele naturale, dar şi despre noi oportunităţi de cooperare economică.
După întrevedere, Oana Ţoiu a declarat că întâlnirea a fost „excelentă”, subliniind importanţa parteneriatului strategic cu SUA „atât în zona de securitate, cât şi în proiectele comune pentru energie”.
Şefa diplomaţiei române a precizat că SUA vor menţine şi consolida prezenţa militară în România, în contextul tensiunilor din regiune, şi că au fost discutate investiţii viitoare în industria de apărare.
Totodată, Ţoiu a confirmat că întâlnirea dintre preşedintele Donald Trump şi omologul său român, Nicuşor Dan, este planificată pentru primul trimestru al anului 2026.




















































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 09.10.2025, 23:44)
Un mare BRAVO pt sefa diplomatiei romane.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 10.10.2025, 09:44)
Inca o dovada ca Romania,a fost acaparata de niste TRADATORI -MAFIOTI, care umilesc cetatenii romaniei, si umilesc ROMANIA. Inca de la numirea ca presedinte ale clovnului din fruntea romaniei si apoi numirea ca premier a lui BEZEBUT la conducerea guvernului, care prin masurile de a aduce la guvernare partidul ANTINATIONAL USR si punerea la picioarele acestor ANTIROMANI a partidului istoric PNL, prin tot ce fac acesti asazisi conducatori ai tari, se dovedeste faptul ca prin indeplinirea comenzilor primite de la STAPANI lor, romania este in pragul FALIMENTULUI. Societatea romaneasca, a fost supusa unor asazis REFORME, prin care toata viata POLITICA,ECONOMICAsi SOCIALA, au fost puse in PARANTEZE, iar prin masurile pe care le gandesc si le aplica, acesti TRADATORI, le arata romanilor ca ei, lucreaza pentru STRAINI si nu pentru ROMANIA si ROMANI. OBEDIENTA acestor SUROGATE de CONDUCATORI in fata strainilor, este asa de mare,incat orice intalnire cu STAPANII din UE, sau cu o intalnire cu AMERICANI sunt prezentate ca cele mai mari REALIZARI de dupa 89. Romania, nu mai poate lua nici o decizie fara aprobarea STAPANILOR, cetatenii sunt un fel de STATUI CHINEZESTI, iar TARA este supusa unor umilinte externe demne de COREEA de NORD. Presedintele, da verdicte de PROCUROR sef in fata STAPANILOR, BELZEBUT ameninta cu PUSCARIA ,cetatenii care nu platesc BIRURILE impuse de el, ba mai mult da ordonante prin care guvernul ,le ia dreptul COPIILOR de a se naste si a cetatenilor de a muri. Apoi, revine si la protestele romanilor , si spune ca a fost o greseala. DEBANDADA totala din tara, este sustinuta si de seful de facto al armatei care spune ca daca MOLDOVA ar fi atacata de rusi, armata romana ar interveni intr-o tara care nu este membra NATO, adica Romania, ar incalca TRATATUL NATO si ar actiona ca si ANTONESCU, ordonand armatei, Romani treceti PRUTU, fara sa isi dea seama ce consecinte ar provoca un astfel de ORDIN ROMANIEI si ROMANILOR. Daca in scurt timp, acesti TRADATORI nu vor fi destituiti din functiile detinute,democratic de cetateni romani, TARA, este intr-un mare pericol. Cine are urechi sa auda si sa actioneze.!
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 10.10.2025, 01:06)
Dorinela nu a fost primit de administratia Trump,cat se afla in USA,
dar dupa ce a revenit in tara,a fost chemata inapoi de americani,
situatie jenanta ptr.diplomatia romaneasca,
e absurd sa fim fericiti de situatie.
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 10.10.2025, 04:32)
Esti un dobitoc.
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 10.10.2025, 12:34)
A spus adevărul,cine este dobitocul
3. Limbajul de lemn diplomatic ca sa ascunda!
(mesaj trimis de anonim în data de 10.10.2025, 07:00)
La aceasta intilnire s a presat pt imicarea mai mare in Orientul Mijlociu si acces preferential la resursele, contractele si mijloacele statului roman. Am citit in presa externa, dar in vorbaria goala din declaratie, rezulta asta pentru punlicul roman?