Observatori din SUA, la alegerile de duminică - Vor discuta cu alegători, cu organizatorii alegerilor şi vor merge în secţii de votare

M.P.
Politică / 2 mai

Observatori din SUA, la alegerile de duminică - Vor discuta cu alegători, cu organizatorii alegerilor şi vor merge în secţii de votare

O delegaţie din Statele Unite ale Americii a sosit la Bucureşti pentru a monitoriza scrutinul de duminică, urmând a discuta cu organizatorii alegerilor, cu alegători, cu o parte dintre candidaţi şi vor merge în secţii de votare, relatează news.ro, de la care transmitem următoarele informaţii. Delegaţia este condusă de avocatul James E. Trainor, vicepreşedinte al Comisiei Electorale Federale, care a declarat la sosire că s-a uitat peste documentele pe baza cărora au fost anulate alegerile. "Foarte multe dovezi acolo arată că au fost interferenţe externe", a afirmat el.

James E. Trainor a declarat presei, la sosirea în România, că delegaţia va monitoriza alegerile de duminică. Membrii acesteia se vor întâlni cu organizatorii scrutinului, cu alegători, vor merge în secţii de votare şi vor avea întâlniri cu George Simion, Crin Antonescu şi Nicuşor Dan.

El s-a referit la anularea alegerilor din noiembrie 2024: "Sunt avocat, aşadar m-am uitat pe documentele Curţii Constituţionale în baza cărora au luat decizia, este evident că foarte multe dovezi acolo arată că au fost interferenţe externe. Câteva din deciziile care au fost luate, aşa cum a spus şi vicepreşedintele Vance, sunt discutabile".

James E. Trainor a mai afirmat că "nu este neapărat corect să fie vizat un anumit candidat pentru influenţe externe".

"Dar la finalul zilei, este important să excludem aceste interferenţe", a adăugat oficialul american.

Porivit programului oficial al premierului Marcel Colacu, sâmbătă, de la ora 15.00, acesta îl va primi la Palatul Victoria pe vicepreşedintele Comisiei Federale pentru Alegeri din Statele Unite ale Americii, James Edwin "Trey" Trainor III.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. Nu prea au voie sa discute cu alegatorii in contextul votului dar asta e alta discutie.

    Vai de mine,

    oamenii "raului" Trump, vin in Romania, 

    sa n e invete democratia adevarata ??!!

    Ursula va condamna USA,ca influenteaza negativ alegerile. 

    au venit si au facut - adio viza Waiver.

    La sts sa mearga nu in sectii !

    Dc sunt aici sa verifice corectitudinea alegerilor, e bine. Inseamna ca oricine iese presedinte va fi legitim si recunoscut de admin Trump.

    Si un pic de semnal pt rusnaci, jos labele de pe RO! 

    Daca nu iese cine trebuie se pot anula alegerile. Acum chiar avem dovezi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “România – Strategia dezvoltării 2025”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3851
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3330
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8378
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.2343

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb