OLX Group, lider global în domeniul anunţurilor online şi parte a grupului Prosus N.V., care operează în România brandurile OLX, Autovit.ro şi Storia, a raportat rezultate solide pentru anul financiar 2025 (aprilie 2024 - martie 2025), potrivit unui comunicat emis redacţiei. Compania a generat venituri de 777 milioane de dolari, în creştere cu 18% faţă de anul precedent. EBIT ajustat (aEBIT¹ - profitul operaţional ajustat) a fost de 270 de milioane de dolari, reprezentând o creştere de 61% (în moneda locală) comparativ cu anul anterior, iar marja aEBIT a fost de 35%, în creştere semnificativă faţă de 25% în anul financiar 2024.
Performanţa solidă a fost determinată în principal de categoriile de bază - Auto, Imobiliare şi Locuri de muncă - în pieţele cheie, cu ritm accelerat de creştere, printre care şi România. De asemenea, compania continuă să valorifice investiţiile majore în produs, punând accent pe îmbunătăţirea experienţei utilizatorilor şi clienţilor prin soluţii bazate pe inteligenţă artificială de ultimă generaţie.
Pe toate platformele sale, OLX a înregistrat un nivel ridicat de interacţiune din partea utilizatorilor şi clienţilor. Platformele OLX, care operează nouă branduri în nouă pieţe la nivel global, au găzduit zilnic aproape 64 de milioane de anunţuri active şi au înregistrat 29 de milioane de utilizatori lunari ai aplicaţiilor - cifre care reflectă amploarea şi impactul considerabil al platformelor. Categoriile Auto, Imobiliare şi Locuri de muncă s-au remarcat în mod deosebit:
-Auto: A înregistrat o creştere de 24% a veniturilor de la an la an, susţinută de instrumente inovatoare pentru dealeri şi funcţionalităţi care consolidează încrederea, precum rapoartele de istoric al vehiculului şi sistemele de evaluare. OLX continuă să facă procesul de vânzare-cumpărare auto mai sigur şi mai eficient.
-Imobiliare: A generat o creştere de 23% a veniturilor faţă de anul precedent, susţinută de îmbunătăţirile de produs, precum lansarea unei platforme unificate, o aplicaţie mobilă reproiectată şi instrumente optimizate pentru agenţi. Investiţiile în soluţii dedicate profesioniştilor deschid perspective semnificative de creştere.
-Locuri de muncă: OLX şi-a consolidat prezenţa pe pieţele-cheie din Polonia, România şi Ucraina pentru joburi din domeniile blue şi grey collar, prin investiţii în funcţionalităţi de employer branding şi în soluţii bazate pe inteligenţă artificială, care facilitează potrivirea eficientă între candidaţi şi angajatori. OLX Locuri de muncă continuă să se extindă şi să se dezvolte într-un ritm accelerat.
Christian Gisy, CEO OLX Group: „Sunt foarte mulţumit de performanţa noastră din anul financiar 2025. Observăm un ritm puternic şi profitabil de creştere în toate categoriile şi pieţele-cheie. Acest lucru confirmă că am făcut alegerea strategică potrivită, concentrându-ne mai ferm pe segmentele noastre B2C de bază - Auto, Imobiliare şi Locuri de muncă - în pieţe selectate, cu potenţial ridicat de creştere. Investiţiile noastre în inteligenţa artificială încep să dea rezultate şi ne vor permite să valorificăm şi mai bine potenţialul pentru o creştere profitabilă. Privind înainte, avem încredere că vom atinge o creştere sustenabilă a cifrei de afaceri de peste 20%, cu marje de profit care se apropie de 50% - sau chiar mai mult.”
Fabricio Bloisi, CEO Prosus Group: „OLX a livrat din nou un set de rezultate remarcabile, reconfirmându-şi poziţia de lider în domeniul anunţurilor online pe multiple pieţe. OLX, ca parte esenţială a ecosistemului nostru de ecommerce orientat către nevoile de zi cu zi, face ca procesul de cumpărare şi vânzare să fie mai simplu, mai inteligent şi mai de încredere pentru milioane de utilizatori. Strategia clară şi performanţa echipei demonstrează ritmul ascendent al companiei, iar eu sunt nerăbdător să văd ce vor realiza în continuare Christian şi echipa sa.”
Potrivit sursei, în România, OLX şi-a consolidat poziţia de lider pe piaţa anunţurilor online, cu performanţe remarcabile în categoriile de bază: Locuri de muncă, Imobiliare şi Auto.
În 2024, OLX Locuri de muncă a facilitat peste 560.000 de anunţuri de joburi active şi 6,7 milioane de candidaturi, susţinute de inovaţii precum Panoul Angajatorului şi Profilul Companiei, care au îmbunătăţit vizibilitatea angajatorului şi atragerea candidaţilor potriviţi.
În acelaşi timp, Storia şi-a păstrat poziţia de lider în trafic în domeniul imobiliar, prin lansarea unor funcţionalităţi precum istoricul anunţurilor şi monitorizarea schimbărilor de preţ, pentru a promova transparenţa. Totodată, Indexul Storia - Vocea cartierelor, un studiu care explorează percepţiile locuitorilor asupra cartierelor, a adunat până în prezent peste 100.000 de respondenţi.
În categoria auto, Autovit.ro a depăşit 1,2 miliarde de euro în valoarea totală a anunţurilor, prin adăugarea unor funcţionalităţi precum chat-ul în timp real şi verificarea automată a detaliilor maşinilor, stabilind noi standarde pentru piaţa auto.
Conform comunicatului, cu marje ridicate şi pieţe aflate în expansiune rapidă, OLX urmează o strategie clară de creştere, axată pe categorii atractive şi pe servicii cu valoare adăugată, susţinute de date şi inteligenţă artificială.
Pentru a susţine această direcţie, compania investeşte constant în soluţii AI de ultimă generaţie. În ultimul an, OLX a investit peste 17 milioane de dolari pentru a-şi consolida capabilităţile AI, pentru dezvoltarea de instrumente avansate şi pentru dezvoltarea şi extinderea echipelor specializate. Cu ajutorul echipelor sale specializate în date şi inteligenţă artificială, OLX a implementat până în prezent 55 de scenarii de utilizare a inteligenţei artificiale în cadrul operaţiunilor sale, îmbunătăţind personalizarea, nivelul de încredere şi automatizarea - atât pentru utilizatori, cât şi pentru clienţii corporate. De la căutări inteligente, moderarea anunţurilor, până la protecţia împotriva fraudei, inteligenţa artificială va rămâne un pilon esenţial al strategiei de creştere OLX.
Opinia Cititorului