OMV Petrom avansează proiectul SAF/ HVO de la Petrobrazi

Z.B.
Companii / 21 septembrie, 12:23

OMV Petrom avansează proiectul SAF/ HVO de la Petrobrazi

OMV Petrom avansează cu construcţia noii unităţi de producţie de carburanţi sustenabili de la Petrobrazi, cu investiţii de 560 de milioane de euro, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei de către OMV Petrom.

Fundaţiile au fost turnate, iar principalele echipamente pentru procesarea carburanţilor sustenabili, inclusiv coloane şi reactoare, au fost montate şi instalate. Cu o capacitate de 250.000 de tone pe an, noua unitate va produce carburant sustenabil pentru aviaţie şi motorină din surse regenerabile, carburanţi care pot contribui la reducerea emisiilor în sectoare greu de electrificat, precum aviaţia şi transportul de mare tonaj, se arată în comunicat.

„Petrobrazi trece prin una dintre cele mai importante transformări din istoria sa recentă. Cu o investiţie de 560 de milioane de euro, construim o nouă unitate care va produce 250.000 de tone pe an de carburanţi sustenabili, produşi din materii prime regenerabile. Aceşti carburanti cu mai puţin carbon vor contribui la reducerea emisiilor în sectoare în care electrificarea este dificilă, precum aviaţia şi transportul greu. Am finalizat fundaţiile, pentru care au fost turnaţi aproximativ 20.000 de metri cubi de beton, iar echipamente de până la 60 de metri înălţime sunt deja montate în rafinărie. Este un proiect prin care adaptăm treptat Petrobrazi la noile cerinţe ale pieţei şi ale tranziţiei energetice, inclusiv prin dezvoltarea producţiei de carburanţi sustenabili”, a declarat Radu Căprău, membru al Directoratului OMV Petrom.

Noua unitate SAF HVO va transforma grăsimi vegetale şi uleiuri de gătit uzate - materii prime regenerabile, cu ajutorul hidrogenului verde, în carburanţi similari celor convenţionali, dar cu emisii semnificativ mai reduse pe întregul lanţ de producţie şi utilizare, se precizează în comunicat.

Flexibilitatea noii instalaţii va permite ajustarea materiilor prime utilizate şi a mixului de produse finite, de la SAF şi HVO până la bio-nafta şi bio-GPL, în funcţie de cerinţele pieţei şi de disponibilitatea materiilor prime, informează compania.

Utilizarea acestor carburanţi permite o reducere semnificativă a emisiilor de CO₂ faţă de combustibilii fosili tradiţionali (cu minimum 65%). Lucrările de construcţie au început în 2025. În perioada următoare, vor continua cu instalarea echipamentelor, realizarea conexiunilor dintre noile instalaţii şi infrastructura existentă a rafinăriei, precum şi cu un amplu program de teste şi verificări înainte de punerea în funcţiune, estimată pentru 2028, potrivit comunicatului de presă remis redacţiei de către OMV Petrom.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3373
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7714
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7273
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3160
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.8793

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
eduprosummit.ro
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb