OMV PETROM scumpeşte carburanţii din nou

F.A.
Comunicate de presă / 13 ianuarie 2012

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România atenţionează asupra unor noi nereguli în funcţionarea pieţei petrolişilor: OMV PETROM scumpeşte carburanţii, din nou, pentru a-şi acoperi costurile din amenda cu care a fost sancţionată de Consiliul Concurenţei, arată un comunicat remis redacţiei.

În data de 10.01.2012, Consiliul Concurenţei a anunţat în mod oficial amenadarea unor importante companii petroliere din România pentru o înţelegere neregulamentară între acestea, al cărei iniţiator a fost OMV PETROM, privind scumpirea unui sortiment de combustibil.

Pe 12.01.2012, imediat după sancţiunile anunţate de Consiliul Concurenţei, OMV Petrom a majorat preţurile carburanţilor la toate sortimentele cu 9 bani pe litru. De la începutul acestui an, în mai puţin de 1 lună, compania OMV PETROM a majorat preţul motorinei de 3 ori, ajungându-se la o creştere totala de 26 de bani/litru motorină !

Din creşterea totală de 26 bani/litru motorină, se poate justifica numai o creştere de 8 bani/litru urmare majorării accizelor începând de la 01.01.2012, conform analizei comunicate de UNTRR in data de 30.12.2011(

În condiţiile în care preţul petrolului pe piaţa internaţională este stabil, considerăm că diferenţa de 16 bani/litru reprezintă o creştere nejustificată şi abuzivă a preţului motorinei, prin care compania OMV PETROM transferă asupra transportatorilor amenda care i-a fost aplicată de Consiliul Concurenţei - acesta fiind singura explicatie posibila a acestei majorari.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Fiscu ???

    Verificati reteaua OMV.

    Astia ne jupoaie. 

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2555
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5412
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5726
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1267
Gram de aur (XAU)Gram de aur629.1034

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb