Abonament gratuit

OPINIIEste posibil un al doilea V pe pieţele de capital?

Cristian Dogaru
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital /

Este posibil un al doilea V pe pieţele de capital?

Au apărut scenarii privind un al doilea val al scăderilor pe burse care să deseneze o traiectorie asemănătoare cu ce s-a întâmplat în această primăvară cu principalii indici. În intervalul februarie-iunie, pieţele au scăzut initial cu 30-35%, pentru a recupera apoi 90% din corecţii sau chiar peste. Nu cred că se poate întâmpla aşa ceva, nu văd un al doilea V pe pieţele de capital sau, în orice caz, nu unul la fel de ascuţit.

Şi asta din cauza elementului surpriză care a fost foarte bine reprezentat în primul caz, dar ar lipsi în cel de al doilea. Să ne amintim cu ce amestec de mirare şi oroare am privit în această iarnă ce se întâmpla în China, cum ne-am cutremurat la imaginea uşilor sudate şi a recalcitranţilor pescuiţi cu forţa de pe stradă. Nu credeam că se poate întâmpla aşa ceva în lumea occidentală şi totuşi am asistat la câteva luni distanţă la o blocare generalizată a marilor economii şi la arestul la domiciliu al cetăţenilor occidentali pe care nu l-am fi crezut posibil cu câteva săptămâni mai devreme. Iată elementul-surpriză care amplifică prăbuşirile la bursă. Ce s-a întâmplat după politica agresivă de carantină în Vest este similar cu căderea Lehman Brothers. Nu credeam că aşa ceva este posibil, era prea mare ca să cadă, mesajele erau iniţial liniştitoare şi buf! lumea s-a schimbat peste noapte şi nicio bancă nu mai era sigură, iar investitorii dădeau buzna pe cash sau pe aur.

Ei bine, am aflat între timp că există un tipar bine conservat de băncile centrale în caz de avarie, aşa că nu ne mai temem foarte mult că rămânem fără economii, cel puţin dacă suntem în plafonul de garantare.

Similar, intuim că în cazul acestei pandemii va fi foarte greu să mai blocăm economia, pierderile colaterale ar fi mai mari decât beneficiile. Am mai trăit oricum experienţa unei carantine aşa că şi dacă s-ar ajunge punctual acolo, în anumite zone, lucrurile nu ar mai fi percepute la fel. Începem în concluzie să ne obişnuim să trăim cu virusul, imunitatea colectivă face paşi timizi dar totuşi avansează, mai multe companii sunt tot mai aproape să lanseze un vaccin, există şi un tratament (la un preţ discutabil, dar există totuşi un tratament omologat în SUA şi Europa) deci panica nu va mai fi la fel pentru că lipseşte elementul neprevăzut, surpriza negativă. Aşa că eu nu cred că vom mai avea V-ul din primăvară, dar asta nu înseamnă cu nu vom putea experimenta un nou V, unul cu braţele foarte deschise de acesta dată şi nu apropiate ca precedentul. Economia nu va recupera integral,veniturile oamenilor nu vor recupera integral nici ele, veniturile corporatiste vor fi o vreme mai mici şi am putea asista la ceva corecţii, de mai mică amploare dar întinse pe o perioadă mai lungă. Iar revenirea ar putea fi tot una de durată, în paşi mici, până spre finalul anului următor. Iar asta e o veste proastă atât pentru speculatori cât şi pentru intermediari pentru că volumele mari se fac în condiţii de volatilitate crescută.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Dati-va naibii cu BVB-ul vostru! Ati lasat oamenii in fundul gol! In Romania e acelasi fund de V din 2009. Praf ati facut tara! Umblati sa-i mai prostiti pe romani, le bagati in cap ca sunt investitori la BVB! Mai mare rusinea...

    1. La BVB nu exista obligatiuni. Au volumele atat de mici incat nici nu conteaza.

      La BVB exista multe, foarte multe companii zombi. 

      Exista cateva companii de energie petrol si gaze, vreo doua banci, si una sau doua de electricitate, plus una-doua de medicamente. In afara acestora, ar mai fi vreo doua-trei de productie specializata aeronautic. Si cam atat. Lista este foarte scurta, sub 10 titluri.

      In rest, praful. Iar SIF-urile sunt niste gunoaie pline de mafioti. SIF-urile ar trebui desfiintate. 

      Analiză perfectă. Ar mai fii de adăugat salariile total nemeritate ale șefilor de la BVB,de la Sifuri și dezinteresul pentru noi listări.

    E posibil sa mai vina un V dar va fi mult mai scurt și el va pregăti, va anunța, o coborâre abrupta în octombrie - noiembrie, cand ori va veni al doilea val de Covid, ori va avea loc lovitura de stat francmasonică neo-bolsevica la adresa democrațiilor moderne.

    Eu zic sa va obisnuiti cu ideea de un L ...ca V eul e greu de obtinut in conditiile de azi de piata sau mai bine zis ....cand ies din piata multi si pun banii la adapost pentru vremuri mai bune ! ;)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS

Curs valutar BNR

12 Aug. 2020
Euro (EUR)Euro4.8357
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1087
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4964
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.3638
Gram de aur (XAU)Gram de aur255.0694

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Business Card
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
BTPay
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
myTEX.ro
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie