OPINII Fanii lui Dinamo provoacă, dar suporterii Csikszereda desenează graniţele

George Marinescu
Ziarul BURSA #Sport / 24 iulie

Fanii lui Dinamo provoacă, dar suporterii Csikszereda desenează graniţele

English Version

Ca orice chibiţ, fan sau consumator de fotbal din ţara noastră, am fost şi eu curios să văd cum au tratat confraţii de breaslă din presa de limbă maghiară din ţara noastră incidentele de la Miercurea Ciuc dintre suporterii echipei Dinamo şi forţele de ordine, precum şi suporterii noii echipe promovate din Ţinutul Secuiesc în prima ligă a fotbalului românesc.

Deşi critică presa din Capitală, editorialiştii site-urilor Szekelyhon.ro şi Kronikaonline.ro au aceleaşi tare sau hibe precum colegii pe care îi acuză.

Niciunul dintre cei doi autori de editorial despre partida cu scântei de la Miercurea Ciuc, Kozan Istvan şi Pava Adorjan, nu scrie un rând despre faptul că suporterii FK Csikszereda purtau la acel meci cu Dinamo tricouri în care Ţinutul Secuiesc apărea încadrat în harta Ungariei Mari. Deşi ambele texte critică, analizează şi dramatizează conflictul şi tensiunile etnice izbucnite la meciul Csikszereda - Dinamo, niciunul nu atinge această realitate flagrant provocatoare, care ar fi trebuit să fie la fel de scandalizantă precum bannerele rasiste şi scandările xenofobe ale ultraşilor dinamovişti. Dacă mesajele fanilor bucureşteni au fost condamnate (pe bună dreptate) pentru tonul lor instigator şi violent, atunci de ce tricourile celor de la Csikszereda, care proiectau un mesaj politic revizionist, sunt tratate cu o linişte vinovată?

Kozan Istvan evită cu grijă subiectul, preferând să analizeze prestaţia instituţiilor statului şi pasivitatea prefectului maghiar care nu s-a consultat cu forţele de ordine înainte de meci. Autorul insistă că responsabilitatea pentru orice derapaj revine Poliţiei, Jandarmeriei, autorităţilor locale şi, bineînţeles, UDMR-ului, care, dacă tot şi-a pus oameni în funcţii cheie datorită votului comunităţii maghiare, ar trebui să şi reacţioneze public şi vocal în faţa oricărei provocări.

Până aici, nimic de zis. Dar această vehemenţă patriotică a editorialistului se opreşte fix acolo unde ar fi incomod pentru imaginea proprie: suporterii secui care poartă simboluri teritoriale ce sugerează o modificare a graniţelor României nu intră în sfera lui de interes.

De ce? Pentru că ar însemna să îi critice pe „ai lui”? Pentru că orice menţiune ar vulnerabiliza o naraţiune politică bine înrădăcinată?

La rândul său, Pava Adorjan îmbracă într-o metaforă ironică tot ce s-a întâmplat la acea partidă: de la pana de current care a dus la stingerea instalaţiei de nocturnă, pe care o transformă într-o glumă cu „şmecheria secuiască”, până la diabolizarea completă a ultraşilor dinamovişti, care devin întruchiparea agresorului balcanic, venit să tulbure armonia unei comunităţi „neprihănite”.

Dar, din nou, nimic despre faptul că din tribunele gazdelor se transmitea un mesaj la fel de inflamator prin acele tricouri ce ilustrau o hartă care contestă realitatea actuală a statului român. Cum poţi vorbi despre agresiuni simbolice, despre instigare şi tulburare a păcii sociale şi să ignori complet că suporterii proprii afişau o imagine cu un puternic substrat politic, care aduce atingere directă suveranităţii naţionale? Aceeaşi suveranitate în numele căreia se invocă atât de des autonomia.

Este o formă de dublu standard greu de mascat: ceea ce la Dinamo e huliganism, la Csikszereda devine mândrie identitară; ceea ce la români e provocare, la maghiari e tradiţie; ceea ce într-un caz e intolerabil, în celălalt se evaporă sub pretextul lipsei de relevanţă. Iar acest dezechilibru narativ este exact ceea ce inflamează şi mai tare spiritele, pentru că induce ideea că există două tipuri de violenţă: una vizibilă, strigată şi sancţionată, şi una tăcută, estetică, aproape idilică, dar la fel de periculoasă în esenţa ei.

Faptul că editorialişti experimentaţi aleg să nu observe sau să nu menţioneze acest aspect este cu atât mai grav. Nu poţi pretinde echilibru, respect reciproc sau combaterea urii etnice atâta timp cât nu recunoşti şi nu condamni toate formele de provocare - indiferent din ce parte vin.

Da, e corect să cerem ca Jandarmeria să intervină eficient, să solicităm ca mesajul „Afară, afară cu ungurii din ţară” să dispară de pe stadioane şi din spaţiul public, iar cei care scandează şi propagă acest mesaj să fie traşi la răspundere contravenţională sau penală.

Dar în aceeaşi măsură trebuie spus clar şi răspicat: şi tricourile care reîncadrează Transilvania sau Ţinutul Secuiesc în Ungaria Mare sunt o formă de radicalism simbolic care nu are ce căuta pe un stadion de fotbal. A tăcea în faţa acestei realităţi nu înseamnă doar complicitate pasivă, ci susţinere indirectă.

În loc să construim în jurul fotbalului o atmosferă de bucurie, competiţie sportivă şi unitate prin diversitate, riscăm să transformăm fiecare meci într-un câmp de bătălie simbolic. Şi nu numai din cauza celor care scandează sau promovează astfel de lozinci ori mesaje, ci şi din cauza celor care tac convenabil.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Bravo Dinamo !

    cu desenele raman !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0633
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3173
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3791
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8596
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.1788

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb