OPINII"Provocările" şi avantajele fiscale aduse de noul Cod Fiscal la începutul anului 2016

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 18 august 2015

"Provocările" şi avantajele fiscale aduse de noul Cod Fiscal la începutul anului 2016

RALUCA VASILE, Consultant Senior, Asistenţă Fiscală, EY România

După o îndelungată perioadă de timp, în care a avut loc rescrierea Codului Fiscal, am putea spune că ne apropiem de momentul aprobării noului Cod Fiscal, în cazul în care nu vor mai apărea întârzieri. Noile prevederi urmează să intre în vigoare la data de 1 ianuarie 2016 dacă vor fi aprobate de către Parlament.

În acest caz, contribuabilii ar trebui să se informeze în vederea pregătirii pentru noile provocări şi avantaje fiscale aduse de noul Cod Fiscal.

În cele ce urmează, încercăm să facem un inventar al potenţialelor provocări şi avantaje care au fost mai puţin mediatizate, ce urmează a fi introduse de noul act normativ, în speranţa că va fi aprobat în forma actuală.

1. Faţă de prevederile curente, noul Cod Fiscal introduce un nou principiu fiscal, prin care se asigură stabilitatea impozitelor, taxelor şi contribuţiilor obligatorii pentru o perioadă de timp de cel puţin un an, perioadă în care nu pot interveni modificări în sensul majorării sau introducerii de noi impozite, taxe şi contribuţii obligatorii.

O asemenea prevedere ar trebui să asigure stabilitate fiscală, fapt ce este întărit şi de noua prevedere, conform căreia în cazul în care prin lege se introduc impozite, taxe sau contribuţii obligatorii noi, se majorează cele existente, se elimină sau se reduc facilităţi existente, acestea urmează să intre în vigoare cu întâi ianuarie a fiecărui an şi vor rămâne nemodificate cel puţin pe parcursul unui an. În cazul în care modificările şi / sau completările se adoptă prin ordonanţe, se pot prevedea termene mai scurte de intrare în vigoare, dar nu mai puţin de 15 zile de la data publicării.

2. Imposibilitatea aplicării prevederilor favorabile ale convenţiilor de evitare a dublei impuneri în cazul tranzacţiilor transfrontaliere, care sunt calificate ca fiind artificiale de organele fiscale.

3. Împărţirea modului de corectare a erorilor înregistrate în contabilitate în erori care se corectează potrivit reglementărilor contabile pe seama rezultatului reportat, prin ajustarea rezultatului fiscal al anului la care se referă acestea şi depunerea unei declaraţii rectificative în acest sens, respectiv în erori care se corectează potrivit reglementărilor contabile pe seama contului de profit şi pierdere, fiind luate în calcul în anul fiscal în care s-a efectuat corectarea acestora.

O provocare adusă contribuabililor în acest caz, în lipsa unor norme metodologice de aplicare a acestei noi prevederi fiscale, ar putea fi reprezentată de criteriile avute în vedere pentru împărţirea erorilor care se corectează prin una dintre cele două modalităţi descrise pentru a evita o abordare adversă din partea autorităţilor fiscale.

4. Extinderea bazei pentru aplicarea facilităţii privind scutirea de impozit a profitului reinvestit prin introducerea calculatoarelor electronice şi a echipamentelor periferice, maşinilor şi aparatelor de casă, de control şi de facturare, precum şi a programelor informatice în categoria activelor pentru care se aplică scutirea de impozit pe profit. Facilitatea rămâne valabilă până la finele anului 2016, o invitaţie pentru plătitorii de impozit pe profit să investeas-că în acest interval de timp.

5. Schimbarea regulii generale de deductibilitate a cheltuielilor la calculul de impozit pe profit, prin aceea că vor fi considerate deductibile cheltuielile efectuate în scopul desfăşurării activităţii economice, comparativ cu actuala reglementare, potrivit căreia sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile.

6. Creşterea nivelului cheltuielilor sociale deductibile la calculul de impozit pe profit prin creşterea procentului deductibilităţii de la 2% la 5% aplicat la valoarea cheltuielilor cu salariile personalului.

7. Scăderea nivelului ratei dobânzii deductibile pentru împrumuturile în valută de la 6% la 4% pe an.

8. Încurajarea business-urilor din categoria "start-up" prin reducerea cotei de impozitare pe veniturile microîntreprinderilor de la 3% la 1% în primii 2 ani, în cazul companiilor nou-înfiinţate, care au cel puţin un salariat şi sunt constituite pe o durată mai mare de 48 luni, iar acţionarii/asociaţii lor nu au deţinut titluri de participare la alte persoane juridice.

9. Reducerea sferei de aplicare a impozitului pe veniturile nerezidenţilor în sensul eliminării anumitor categorii de servicii prestate în afara României.

10. Schimbarea modului de calcul al impozitului pe clădiri şi al procentului aplicabil clădirilor deţinute de persoane juridice în funcţie de natura clădirilor deţinute, respectiv rezidenţiale sau nerezidenţiale.

11. Eliminarea impozitului pe construcţii, aşa numita "taxă pe stâlp" care a adus o mulţime de probleme contribuabililor mari în ultima perioadă.

Aşa cum am menţionat, aspectele prezentate mai sus reprezintă doar o parte din numeroasele modificări ce vor fi aduse de noul Cod Fiscal. Aşteptăm de asemenea cu interes noile norme de aplicare a Codului Fiscal, care vor trebui să clarifice anumite aspecte şi să ajute la o implementare lină a noilor reglementări.

Având în vedere toate acestea, există toate ingredientele ca "iarna să ne ia pe nepregătite" şi, în consecinţă recomandăm contribuabililor să inceapă deja să se pregătească pentru intrarea în vigoare a noului Cod Fiscal la data de 1 ianuarie 2016.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
csalb.ro
BTPay
Electromagnetica
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Iul. 2022
Euro (EUR)Euro4.9461
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7286
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9311
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7088
Gram de aur (XAU)Gram de aur273.0029

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro