ZIARUL BURSA

18 august 2015
"Generaţia PRO" e foarte nasoală

VALENTIN-ALEXANDRU JUCAN, ÎNTRE TREI ŞI PATRU ANI"Generaţia PRO" e foarte nasoală

MAKEMedia-Advertising / 18 august 2015

Un membru din turma Consiliului Audiovizualului, pe nume Valentin-Alexandru Jucan, a reuşit în premieră mondială să dea formă scrisă abisului intelectual, postându-şi apologia la Adrian Sârbu pe pagina personală de Facebook, adresată dispreţuitor actualului şef al PRO TV, lituanianul Aleksandras Cesnavicius, care începe cu cuvintele "Domnule Cesnavicius, Nu veţi fi niciodată Adrian Sârbu", şi se termină cu "Domnule Cesnavicius, "Gândeşte liber"! Fincă [sic!] dumneavoastră nu sunteţi ProTV. < < Noi suntem ProTV > >!"

Înţelegeţi încă din introducere de ce spun că avem de-a face cu un caz abisal: "Fincă" îi aparţine acestui absolvent de două facultăţi.

Războaiele valutare nu rezolvă problemele economice structurale

Războaiele valutare nu rezolvă problemele economice structurale

CĂLIN RECHEAMacroeconomie / 18 august 2015

CĂLIN RECHEA

O monedă care se apreciază faţă de cele ale principalilor parteneri comerciali nu conduce neapărat la pierderea competitivităţii. Timp de două decenii, între 1970 şi 1990, yenul japonez s-a apreciat semnificativ faţă de dolar, iar Ţara Soarelui Răsare a devenit una dintre puterile economice globale.

"E nevoie de peste 1,4 miliarde euro pentru refacerea infrastructurii de irigaţii"

MINISTRUL AGRICULTURII:"E nevoie de peste 1,4 miliarde euro pentru refacerea infrastructurii de irigaţii"

Companii / 18 august 2015

------------------

Constantin: "Prima dată după 25 de ani când România are o strategie şi o sumă mare pentru refacerea sistemului de irigaţii"

Actualizare 19:32

Ministrul Agriculturii Daniel Constantin spune că pentru refacerea infrastructurii de irigaţii este nevoie de peste 1,4 miliarde de euro, cea secundară urmând a fi realizată prin PNDR, iar pentru cea principală există un proiect depus la Comisia Europeană, pentru care se aşteaptă răspuns, transmit surse din presă.

Actualizare 16:48 Comisia de agricultură îl cheamă pe ministrul Daniel Constantin la discuţii privind seceta

Avocaţi: "Decizia Volksbank - recunoaştere explicită că anumite comisioane au fost abuzive"

CA SĂ EVITE PROCESELE, VOLKSBANK RESTITUIE, DE BUNĂ VOIE, COMISIOANE CLIENŢILORAvocaţi: "Decizia Volksbank - recunoaştere explicită că anumite comisioane au fost abuzive"

A.S.Bănci-Asigurări / 18 august 2015

Volksbank România (VBRO), la iniţiativa acţionarului său, Banca Transilvania (BT), va diminua datoria totală aferentă creditelor curente ale clienţilor VBRO persoane fizice, indiferent de moneda împrumutului, cu echivalentul sumelor achitate de aceştia drept comision de risc/de administrare şi/sau de rezervă minimă obligatorie şi nerestituite anterior, potrivit unui comunicat de presă al BT.

China avertizează asupra volatilităţii yuanului

China avertizează asupra volatilităţii yuanului

A.V.Jurnal de criză / 18 august 2015

--------------

Actualizare 12:38 Analiştii se aşteaptă la scăderea cu 200 miliarde dolari a rezervelor valutare ale Chinei

Rezervele valutare ale Chinei, cele mai mari din lume, vor scădea cu aproximativ 40 de miliarde de dolari pe lună în perioada următoare, în condiţiile în care Banca centrală intervine pe piaţă pentru a sprijini yuanul, arată un sondaj derulat de Bloomberg în rândul traderilor şi analiştilor.

Actualizare 12:24 Acţiunile chineze au scăzut cu peste 6%, în pofida intervenţiei pe piaţa monetară a Băncii Chinei

Anul revenirilor în politica autohtonă!

Anul revenirilor în politica autohtonă!

OCTAVIAN DANPolitică / 18 august 2015

Ultimii doi preşedinţi ai ţării, Ion Iliescu şi Traian Băsescu, au decis în acest an să revină activ pe scena politică după ce, la un moment dat, deciseseră să facă un pas în spate pentru a permite noii generaţii să se afirme.

"Cargill" preia "Ewos" pe 1,5 miliarde dolari

"Cargill" preia "Ewos" pe 1,5 miliarde dolari

ALINA VASIESCUInternaţional / 18 august 2015

Compania agricolă americană "Cargill" Inc. a decis să cumpere "Ewos", furnizor norvegian de hrană pentru fermele piscicole, într-o tranzacţie de 1,35 miliarde de euro (1,50 de miliarde de dolari). Astfel, firmele de private equity "Altor" Suedia şi "Bain Capital" SUA ies din acţionariatul "Ewos" după doi ani de când au investit în această societate.

Şeful DGA Prahova şi adjunctul şefului Poliţiei Judeţene, reţinuţi de DNA

Şeful DGA Prahova şi adjunctul şefului Poliţiei Judeţene, reţinuţi de DNA

Anticorupţie / 18 august 2015

Actualizare 09:05 Surse: Percheziţii la DGA Ploieşti şi BCCO Prahova

Procurorii DNA efectuează, în această dimineaţă, percheziţii la DGA Ploieşti şi BCCO Prahova, la birourile celor doi ofiţeri cu funcţii de conducere reţinuţi aseară, şeful Serviciului Judeţean Anticorupţie Prahova din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie Constantin Ispas şi ofiţerul de poliţie judiciară Emanuel Saghel - şef serviciu în cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti, ne-au declarat surse judiciare.

Ediţia din 18.08.2015
Ediţia din 05.12.2019
AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Lifestyle

Economia Japoniei a scăzut în trimestrul al doilea

ALINA VASIESCUInternaţional / 18 august 2015

Economia niponă a scăzut cu 1,6% în trimestrul al doilea din 2015, în ritm anual, ca urmare a declinului exporturilor şi a reducerii cheltuielilor consumatorilor, potrivit datelor Cabinetului de la Tokyo. Evoluţia pune presiune pe premierul...

Maşinuţe

CĂTĂLIN AVRAMESCUEditorial / 18 august 2015

CĂTĂLIN AVRAMESCU

Pe vremuri, pe la mijlocul anilor '70, apăruseră în comerţul socialist nişte jucării noi care semănau cu modelele vândute pe piaţa occidentală de Matchbox, celebrele "maşinuţe cu suspensie" admirate de toţi copiii. Versiunea comunistă...

COMCM a trecut pe pierdere, în primul semestru

A.A.Piaţa de Capital / 18 august 2015

Producătorul de betoane Comcm Constanţa (simbol CMCM) a raportat o pierdere de 2,34 milioane de lei, la finalul primului semestru, după un profit de 17.608 lei, în perioada similară a anului trecut, conform unui raport transmis Bursei de Valori...

MACRO NEWSLETTER 18 August 2015

MACRO NEWSLETTER 18 August 2015

Internaţional / 18 august 2015

Producţia industrială din SUA şi-a accelerat creşterea anuală în iulie 2015, până la 1,3%, de la 1,1% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 0,6%, după un avans de 0,1% în luna anterioară.

REVISTA PRESEI 18.08.2015

Willy HomnerRevista Presei / 18 august 2015

ADEVARUL 

Marele Fitil Chinezesc - Ce se află în spatele catastrofei de la Tianjin

Miracolul de peste un sfert de veac al economiei chineze pare să fie pe punctul de a se spulbera.

REVISTA PRESEI INTERNAŢIONALE - 18.08.2015

V.R.Revista Presei / 18 august 2015

FINANCIAL TIMES

Băncile se confruntă cu amenzi de miliarde de lire pentru manipularea pieţelor valutare

Băncile globale se confruntă cu amenzi civile de miliarde de lire sterline în Londra şi Asia, din cauză că au manipulat piaţa...

DTLAWYERS
Hidroelectrica
Business Card
BTPay
e-distribuţie
Cotnari
parmafood
smart city industry awards 2019
Energynomics Awards 2019
Calendarul BURSA 2019

ENGLISH SECTION

more articles

Schlumberger
Legestart

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo