Oprescu vrea intensificarea relaţiilor de cooperare între Bucureşti şi Astana

F.A.
Politică / 5 iulie 2013

Primarul General, Sorin Oprescu, efectuează o vizită oficială, în perioada 4-6 iulie, în Kazahstan, la invitaţia omologului său, Imangali Tasmagambetov, cu prilejul aniversării a 15 ani de la edificarea Capitalei Kazahstanului, potrivit unui comunicat de presă.

"Sunt impresionat de Astana. Este un oraş nou, şi probabil cea mai tănâră şi spectaculoasă Capitală pe care am avut ocazia să o vizitez. Este foarte clar că avem ce învăţa unii de la alţii, că problemele cu care se confruntă cele două oraşe sunt similare. De aceea consider că o viitoare colaborare este foarte importantă pentru dezvoltarea celor două Capitale, mai ales că relaţiile directe reprezintă o strategie foarte eficientă în stabilirea unor priorităţi şi modalităţi de cooperare", a declarat Primarul General Sorin Oprescu.

Sorin Oprescu a reiterat importanţa parteneriatelor publice-private în dezvoltarea marilor oraşe, că principale surse de progres în evoluţia comunităţilor. În acest context, Primarul General, a prezentat intenţia Municipalităţii de a transforma Bucureştiul în oraş la Dunăre. El a invitat, pe această cale, marii constructori kazahi să ia în considerare potenţiala legătură dintre Capitală şi Marea Neagră, prin canalul ce leagă Dunărea de aceasta.

"Sunt foarte bucuros şi onorat că, astăzi, ne sunteţi oaspete în Astana. Pentru noi este un eveniment deosebit, mai ales că zilele acestea capitala Kazahstanului celebrează 15 ani de la înfiinţare, 15 ani de când acest oraş reprezintă centrul cultural, economic şi spiritual al ţării. Este plăcut să primeşti oaspeţi dragi, şi vreau să cred prieteni, în special la o aniversare. Între oraşe există relaţii, dar nu toate sunt memorabile, însă sunt convins că de această vizită ne vom aminti cu plăcere", a precizat la randul sau, Primarul Astanei, Imangali Tasmagambetov.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Conferinţa BURSA “FORUMUL INVESTITORILOR - 2026”
eximbank.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2488
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5102
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7242
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0718
Gram de aur (XAU)Gram de aur647.4767

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb