Ora oficială se va modifica în UE cel puţin până în 2021

Ziarul BURSA #Internaţional / 4 decembrie 2018

Renunţare la modificarea orei oficiale la nivelul Uniunii Europene nu se va produce mai devreme de anul 2021, a afirmat ministrul austriac al trans-porturilor, Norbert Hofer, a cărui ţară exercită preşedinţia semestrială a Consiliului Uniunii Europene.

Amânarea cu doi ani a datei propuse de Comisia Europeană în septembrie le-ar oferi statelor membre un timp suplimentar de pregătire, a explicat Hofer: "Dacă am fi insistat să facem schimbarea chiar acum, aceasta ar fi torpilat propunerea (Comisiei). Nu am fi fost capabili să punem capăt practicii de schimbare a orei''. Calendarul rapid de punere în aplicare prezentat de Comisia Europeană a fost deja pus sub semnul întrebării în octombrie, unele state membre avertizând că nu vor putea face ajustările necesare în domenii precum transporturile aeriene.

Uniunea Europeană vrea să evite ca statele membre să opteze pentru o abordare "mozaic/fragmentată'', a adăugat Hofer. Comisia Europeană a propus renunţarea la modificarea orei oficiale, în urma unei consultări online la nivelul UE, în care 84% dintre respondenţi au fost favorabili ideii. Orice reformă finală trebuie însă aprobată de statele membre şi de Parlamentul European. Fiecare stat membru trebuie să decidă apoi dacă va păstra sis-temul actual sau va menţine o oră oficială standard pe tot parcursul anului. Ministrul austriac lansase încă din octombrie ideea unui calendar mai lung de implementare, precum şi a unei "clauze de siguranţă'' pentru situaţia în care una sau mai multe ţări ar întâmpina probleme neaşteptate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
asbis.ro
cosmopharm.eu
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2346
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5815
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6771
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1309
Gram de aur (XAU)Gram de aur608.4601

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb