Orban a refuzat acordul UE privind transferurile de migranţi

A.D.
Internaţional / 9 decembrie, 07:47

Sursa: Facebook

Sursa: Facebook

Premierul ungar Viktor Orban a anunţat că Ungaria nu va respecta noul acord al Uniunii Europene privind transferurile de migranţi pentru 2026, adoptat la Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne, porivit postării sale de pe reţeaua de socializare Facebook.

Decizia sa a provocat reacţii imediate la Bruxelles, unde Comisia Europeană şi conducerea daneză a Consiliului UE au reamintit că pactul este obligatoriu.

Orban a declarat că nu va implementa angajamentele asumate de statele membre privind transferurile, contribuţiile financiare sau sprijinul acordat ţărilor aflate sub presiune migratorie. Premierul susţine că Bruxelles „ar obliga Ungaria să plătească şi mai mult sau să primească migranţi”, lucru pe care îl consideră inacceptabil, afirmând că ţara sa investeşte deja suficient în protejarea frontierelor externe.

„Comisia Europeană, ca gardian al tratatelor, va trebui să facă tot posibilul pentru ca statele membre să respecte regulile”, a declarat luni seară, la Bruxelles, comisarul european pentru afaceri interne şi migraţie, Magnus Brunner, potrivit EFE.

Brunner a subliniat că pactul privind migraţia şi azilul, adoptat după ani de negocieri, este obligatoriu pentru toate statele membre. Acesta a remarcat că Ungaria a susţinut jumătate dintre deciziile luate luni, însă a evitat să precizeze ce măsuri ar putea fi luate în cazul nerespectării acordului.

„Am fost fericit să văd astăzi că Ungaria a fost de acord cu 50% din lucrurile pe care le-am adoptat, asta e partea pozitivă. Pactul este obligatoriu, UE a convenit asupra lui. Toată lumea beneficiază din această reformă de amploare. Solidaritatea este flexibilă, este obligatorie. Bineînţeles, statele membre pot alege cum contribuie, dar pe de altă parte regulile sunt reguli. Comisia, ca gardian al tratatelor, va trebui să facă tot posibilul ca statele membre să respecte regulile. Este un lucru normal”, a afirmat Brunner.

Rasmus Stoklund, ministrul danez pentru imigraţie şi integrare şi reprezentant al preşedinţiei semestriale a Consiliului UE, a atras atenţia că toate deciziile adoptate luni fac parte dintr-un pachet echilibrat. El a explicat că solidaritatea între state este însoţită de măsuri ferme privind returnările către ţările sigure de origine, ceea ce permite statelor membre să îşi păstreze controlul asupra accesului pe teritoriul lor.

Statele membre au convenit ca rezerva de solidaritate pentru 2026 să includă 21.000 de transferuri sau relocări de migranţi şi contribuţii financiare în valoare de 420 de milioane de euro, potrivit comunicatului Consiliului UE. Autorităţile europene avertizează că regulile trebuie aplicate unitar, în timp ce Budapesta continuă să îşi afirme opoziţia faţă de politica europeană în domeniul migraţiei.

Opinia Cititorului ( 10 )

  1. un astfel de presedinte are nevoie si Romania,nu o marioneta,ca a fost americana ca petrov si dulapul sau frantuzeasca creata!

    să fie băgați migranții în penthousurile la ONE că și așa stau toate goale !

    Aici sunt de acord. Vestul colectiv este 15% din populatia planetei, sudul global 85% din populatia planetei. Nu putem nici sa-i sustinem, nici sa-i salvam, nici sa-i cazam. Matematic e gaura neagra.

    Importăm masiv imigranți ieftini și tineri iar angajații români în scurt timp vor deveni șomeri și săraci ,vor fura sau vor emigra,le va fi interzis dreptul la muncă,patronii vor prefera asiaticii ieftini și docili,pe termen mediu va fi un adevărat dezastru social

    1. Pai sa mai scada pretentiile bizonii nostri care nu muncesc nimic niciodata si vor din prima sa fie angajati cu 2k euro/luna.

      Nu as vrea să fiu în pielea unui tânăr de azi, când peste 15-20 de ani, când va fi deja de vârsta a doua, și va fi angajat în România, șomajul atunci va fi peste 15 la sută, robotizarea frate,apoi atunci în România vor fi deja peste un milion de imigranți ieftini și tineri care vor lăsa angajații români scumpi și " bătrâni" în sărăcie și șomaj,le va fi interzis dreptul la muncă prin discriminare,va fi un dezastru social,vezi atunci explozie de rasism frate,nu te joci cu așa ceva

    Migrantii sunt si ei oameni ; daca vin si se integreaza trebuie tratati corect. Romanii sunt si ei -multi - la munca afara , migranti , vrem sa fie tratati corect - si sunt , atunci cand nu ne dam in stamba . Restul e rasism , spalati-va pe cap cu el . indiferent ca este orbanist , trumpist sau altceva (cumva tocmai acestia se reclama ai mai crestini? )

    1. ...

      Sa ii cazeze ma-ta. Si fiica-ta!

      ...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

veolia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0920
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3235
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4794
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8401
Gram de aur (XAU)Gram de aur620.0806

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
hiperambrozia.com
le-chateau.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb