OSCAR Downstream intră în clasamentul Statista - Financial Times al celor 300 de campioni europeni cu creştere organică a veniturilor în perioada 2013 - 2023

A.F.
Companii / 1 noiembrie

OSCAR Downstream intră în clasamentul Statista - Financial Times al celor 300 de campioni europeni cu creştere organică a veniturilor în perioada 2013 - 2023

OSCAR Downstream, singura companie românească din Top 5 pe piaţa distribuţiei de carburant din România, a fost inclusă în primul clasament realizat de Statista cu sprijinul Financial Times al celor 300 de campioni europeni care au raportat o creştere organică a veniturilor în ultimul deceniu (2013 - 2023).

Astfel, OSCAR Downstream ocupă locul 291 în clasamentul global şi este singura companie românească din clasamentul dedicat industriei de Energie şi Utilităţi.

Pentru a fi eligibile, companiile analizate trebuie să aibă sediul în Europa, să fi avut venituri de cel puţin 100.000 Euro în 2013 şi, respectiv, de cel puţin 10 milioane de Euro în 2023, să fi raportat o creştere cu precădere organică a veniturilor şi să fie companii independente, cu capital autohton.

În perioada analizată, OSCAR Downstream a crescut de la o cifră de afaceri de la peste 525 milioane Euro (2013) la o cifră de aproape 3 ori mai mare, respectiv 1,47 miliarde Euro (2023). Conform Statista, rata minimă de creştere între 2013 şi 2023 care a fost luată în calcul la realizarea clasamentului din acest an a fost de 8%.

"Suntem extrem de onoraţi de această validare care depăşeşte graniţele României," spune Nicolae Bănică, CEO OSCAR Downstream. "Financial Times şi partenerul său de cercetare Statista sunt două instituţii de prestigiu pentru mediul de business la nivel internaţional, iar acest clasament - primul care ia în calcul creşterea organică pe termen lung - reprezintă un reper important de sustenabilitate pentru mediul antreprenorial din Europa. Ne bucurăm că România este reprezentată în acest clasament, cu atât mai mult într-o industrie strategică şi competitivă, precum Energia. De peste 23 de ani, OSCAR Downstream demonstrează că poate să facă performanţă pe piaţa distribuţiei de carburant, printr-o cultură axată pe calitate, profesionalism şi inovaţie".

Recunoaşterea din clasamentul Statista - Financial Times se alătură validărilor importante pe care OSCAR Downstream le-a obţinut de-a lungul anilor, cele mai recente fiind certificarea Deloitte Romania Best Managed Companies 2024, pentru excelenţa în management analizată în raport cu bunele practici internaţionale, şi recunoaşterea Randstad 2023- Cel mai Atractiv Angajator din industria de Oil & Gas, primită pentru al doilea an la rând.

Cu aproximativ 95% din business generat de segmentul B2B, OSCAR Downstream este partener cheie pentru mai bine de 5.000 de companii româneşti din industrii precum agricultură, transport, industrie sau construcţii. Compania este prezentă pe piaţa de retail prin franciza RO concept OSCAR, care are peste 85 de benzinării răspândite strategic în întreaga ţară. În prezent, compania pregăteşte lansarea primelor benzinării de retail sub brandul propriu OSCAR.

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb