Abonament gratuit

Păgubiţii Astra Asigurări şi-ar putea primi banii începând din luna aprilie

PETRE BARAC
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări /

Muntean, ASSAI: "Circa 100 de accidente sunt cauzate zilnic de asiguraţii Astra" 

Curtea de Apel Bucureşti a stabilit primul termen pentru judecarea apelului din dosarul de faliment al Astra Asigurări (pentru data de 24 martie), urmând ca, dacă falimentul va fi confirmat definitiv, păgubiţii societăţii să poată să îşi primească banii de la Fondul de Garantare începând din a doua jumătate a lunii aprilie, după cum ne-a explicat Cristian Muntean, preşedintele ASSAI (asociaţia care reprezintă interesele service-urilor auto independente).

"Este o veste încurajatoare pentru păgubiţii societăţii Astra, care pot spera ca, în a doua jumătate a lunii aprilie, să poată primi despăgubirile pe care le aşteaptă chiar şi de un an", apreciază domnul Muntean, atenţionând, totodată, că Fondul de Garantare a Asiguraţilor ar putea fi luat prin surprindere de numărul mare de cereri de plată care vor fi înregistrate.

Potrivit legii, FGA poate să înceapă plata despăgubirilor către asiguraţii Astra, după ce falimentul societăţii este confirmat definitiv.

"Este îngrijorător faptul că Fondul de Garantare a Asiguraţilor a instrumentat şi a analizat destul de puţine dosare de daună, raportat la numărul de cereri de plată înregistrate şi mi-e teamă că vor fi luaţi pe nepregătite dacă nu accelerează urgent soluţionarea dosarelor de daună pe care le au în lucru", ne-a spus preşedintele ASSAI, subliniind: "FGA nu a mai turat motoarele pentru că a văzut că nu există o presiune atât de mare din partea păgubiţilor. Sunt peste 20.000 de oameni care au depus cereri de plată, iar FGA au întocmit dosare pentru aproximativ 10% dintre ei. Dacă peste o lună avem o astfel de decizie (n.r. instanţa confirmă falimentul definitiv) sunt convins că numărul cererilor de plată va creşte şi, ca întotdeauna, autorităţile vor fi luate prin surprindere".

Potrivit sursei citate, circa 100 de accidente sunt cauzate zilnic de asiguraţii Astra, iar numărul acestora este în descreştere.

"Aproximativ 400.000 de poliţe RCA de la Astra sunt încă valabile, însemnând o cotă de piaţă de aproape 10% în condiţiile în care Astra nu mai există", a conchis Cristian Muntean.

Fondul de Garantare a Asiguraţilor va prelua cererile de deschidere a dosarelor de daună pentru asiguraţii Astra şi după data de 3 martie, ca urmare a deciziei luate de Consiliul ASF, prin care "orice persoană care invocă vreun drept de creanţă împotriva societăţii Astra - în faliment, poate depune în continuare la Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) cerere de deschidere a dosarului de daună şi după data de 3 martie 2016", după cum a anunţat, săptămâna trecută, FGA.

"În acest sens, ASF a dispus ca FGA să primească aceste cereri de deschidere a dosarelor de daună - Anexa nr. 3 la Norma ASF nr. 16/2015, până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment împotriva societăţii Astra", potrivit unui comunicat al Fondului de Garantare. Până în data de 29 februarie 2016, Fondul de Garantare a înregistrat în evidenţele sale un număr de 21.371 cereri de plată şi 9921de cereri de deschidere pentru dosare noi de daună.

FGA anunţase anterior că nu mai poate să deschidă dosare de daună clienţilor companiei Astra Asigurări pentru evenimentele produse după data de 4 martie 2016, având în vedere că au trecut cele trei luni prevăzute de lege de la data pronunţării în instanţă privind deschiderea procedurii falimentului asigurătorului.

Consiliul ASF a decis la finele lunii august 2015 să ceară instanţei intrarea în faliment a Astra Asigurări, după ce compania, aflată în administrare specială, nu a reuşit să atragă 425 milioane lei la capital.

Compania de asigurări s-a aflat în proces de redresare financiară din februarie 2014, având ca administrator special KPMG Advisory. La momentul anunţului ASF că va cere falimentul Astra, compania avea 1,8 milioane de asiguraţi, cu 2,5 milioane de poliţe valabile.

ASF a depus pe 8 septembrie 2015, la Tribunalul Bucureşti, cererea pentru deschiderea procedurii de faliment a Astra Asigurări, căreia ASF i-a retras autorizaţia de funcţionare la finele lunii august, după ce planul de redresare financiară a eşuat.

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie