PÂNĂ LA SFÂRŞITUL LUNII APRILIEUngaria intenţionează să vaccineze peste 40% din populaţia sa

G.U.
Miscellanea / 08 aprilie

Ungaria intenţionează să vaccineze peste 40% din populaţia sa

Ungaria se aşteaptă ca peste 4 milioane de rezidenţi din populaţia sa de 10 milioane de locuitori să fie vaccinaţi împotriva maladiei COVID-19 până la sfârşitul lunii aprilie şi va începe să relaxeze anumite restricţii peste cinci sau şase zile, după ce 3 milioane dintre cetăţenii ţării vor fi inoculaţi cu seruri dezvoltate împotriva noului coronavirus, a anunţat astăzi un oficial cu rang înalt din administraţia ungară, citat de Reuters, conform Agerpres.

Şeful de cabinet al prim-ministrului Viktor Orban a spus că 2,6 milioane de rezidenţi ungari au primit deja până astăzi prima doză a unor vaccinuri anti-COVID-19.

Ungaria a început să îşi redeschidă gradual magazinele şi serviciile începând de miercuri, după ce a vaccinat 25% din populaţia naţională, deşi Asociaţia Medicilor din Ungaria a spus că această redeschidere este prematură în contextul în care al treilea val al pandemiei de COVID-19 este departe de a se fi încheiat.

Confruntat cu spectrul alegerilor din 2022 şi sperând să evite încă un an de recesiune, prim-ministrul naţionalist Viktor Orban a decis să redeschidă economia ţării după accelerarea campaniei de vaccinare.

Ungaria are cel mai mare număr de rezidenţi vaccinaţi pe cap de locuitor la nivelul Uniunii Europene şi a importat cel mai mare număr de doze de vaccin pe cap de locuitor din UE, transmite Agerpres.

În acelaşi timp, această ţară deţine şi cel mai mare număr de decese zilnice de COVID-19 pe cap de locuitor la nivel mondial în ultimele două săptămâni, potrivit datelor furnizate de Johns Hopkins University.

"Sperăm ca până la sfârşitul lunii mai să vaccinăm pe toată lumea... şi să lăsăm în urma noastră această perioadă îngrozitoare", a declarat Gergely Gulyas, şeful de cabinet al prim-ministrului Viktor Orban, într-o şedinţă de guvern.

Gergely Gulyas a mai spus şi că Ungaria va continua să folosească vaccinul AstraZeneca în campania naţională de vaccinare, întrucât autorităţile ungare consideră că acest ser este sigur.

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunţat miercuri că a descoperit o posibilă legătură între vaccinul AstraZeneca şi rarele cazuri de tromboză raportate în rândul unor adulţi vaccinaţi cu acest ser, dar a adăugat că beneficiile vaccinului AstraZeneca continuă să fie mai mari decât riscurile medicale.

Ungaria este singura ţară din UE care îşi inoculează populaţia cu vaccinul chinezesc Sinopharm, după ce a început să folosească şi vaccinul rusesc Sputnik V, deşi niciunul dintre ele nu a fost deocamdată aprobat pentru a fi utilizat în regim de urgenţă în Uniunea Europeană.

Vaccinul rusesc Sputnik V şi cel chinezesc Sinopharm sunt administrate în Ungaria alături de serurile produse Pfizer-BioNTech, Moderna şi Astrazeneca-Oxford, care au fost autorizate pentru utilizare în UE.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Videoconferinţa “Codul Insolvenţei”
Dtlawyers
Apanova
BTPay
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale

Curs valutar BNR

09 Apr. 2021
Euro (EUR)Euro4.9212
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1382
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4671
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6712
Gram de aur (XAU)Gram de aur232.3306

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Garanti BBVA
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro