PARLAMENTUL A AVIZAT NEGATIV RAPORTUL TELEVIZIUNII PUBLICE Alexandru Lăzescu - demis din funcţia de preşedinte al TVR

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Companii #Media-Advertising / 13 iunie 2012

Alexandru Lăzescu

Alexandru Lăzescu

Radu Cristea - desemnat interimar la conducerea televiziunii de stat

Parlamentul a avizat negativ raportul de activitate pe anul 2011 al televiziunii publice, cu 240 de voturi "pentru" şi patru abţineri, ceea ce echivalează atât cu demiterea lui Alexandru Lăzescu din funcţia de preşedinte-director general al TVR, cât şi cu înlocuirea Consiliului de Administraţie (CA) al instituţiei.

Raportul TVR pe 2011 a fost res-pins, ieri, şi de Comisiile de cultură ale Parlamentului, cu 16 voturi "pentru" şi două abţineri, în condiţiile în care reprezentanţii PDL nu au participat la vot, iar cei ai USL l-au acuzat de management defectuos pe Alexandru Lăzescu.

"Colegii de la PDL nu au votat (n.r. la discutarea raportului TVR în Comisiile de cultură) şi nu vor vota nici în plen", pentru a-şi "manifesta părerea de rău că, odată cu schimbarea majorităţii, de fiecare dată, se repetă un comportament politic dăunător", a spus, în plen, deputatul PDL Raluca Turcan, preşedintele Comisiei de Cultură din Camera Deputaţilor, adăugând: "Votul de astăzi (n.r. ieri) este o ultimă redută a asaltului început la alegerile locale. Cred că se doreşte înfigerea steguleţului roşu sau de ce culoare o fi el la Televiziunea Română".

În acelaşi timp, Comisia de buget-finanţe din Senat a respins conturile de execuţie bugetară ale Societăţii Române de Televiziune, pe 2010 şi 2011, senatorii atrăgând atenţia asupra pierderilor instituţiei şi a cheltuielilor privind colaboratorii.

Raportul SRTV pe 2010 a fost adoptat cu 17 voturi "pentru" şi o abţinere, întrucât, în cazul respingerii lui, toatE deciziile CA din 2010 ar fi devenit nule.

Pentru postul de preşedinte al TVR a fost desemnat interimar, cu unanimitate de voturi, Radu Călin Cristea, scriitor, eseist şi ziarist, care, în perioada 1990-2002 a fost colaborator şi redactor la Radio Europa Liberă.

La rândul său, senatorul PNL Cristian Ţopescu a propus ca din viitorul Consiliu de Administraţie al televiziunii publice să facă parte membri ai uniunilor de creaţie şi nu reprezentanţi politici.

Deşi pe ordinea de zi a Comisiilor de cultură figura, ieri, şi dezbaterea rapoartelor de activitate pe anii 2009, 2010 şi 2011 ale Societăţii Române de Radiodifuziune, discutarea acestora a fost amânată pentru o dată neprecizată, după o discuţie de două ore şi jumătate asupra rapoartelor Televiziunii Române.

Controverse la votul din Comisiile de cultură

Încă de la începutul dezbaterilor de ieri, din Comisiile de cultură, membrii PDL şi cei ai USL au dis-cutat în contradictoriu.

PDL-iştii au solicitat amânarea discutării rapoartelor în lipsa unui aviz dat de Comisiile de buget-finanţe.

"Nu avem raportul Comisiei de buget-finanţe. Nu s-a întâmplat vreodată să discutăm raportul de activitate, fie al radioului, fie al televiziunii, fără să avem raportul Comisiei de buget-finanţe. Faţă de această situaţie fără precedent, vă supun atenţiei cererea de a scoate de pe ordinea de zi a Comisiilor de Cultură de astăzi (n.r. ieri) discutarea raportului SRTV, dar acelaşi lucru e valabil şi la Radioul Public", a spus senatorul PDL Radu F. Alexandru, citat de Mediafax.

În urma votului, această propunere a fost respinsă.

"Sigur că putem tergiversa la infinit. Oricum discuţiile şi deciziile Comisiei de cultură sunt facultative, decizia definitivă se ia în plen. Dar poate fi şi asta o speculaţie", a spus deputatul PSD Mădălin Voicu, subliniind că acesta este un "tertip".

De aceeaşi părere a fost şi senatorul PSD Lia Olguţa Vasilescu, remarcând că există o întârziere în dis-cutarea rapoartelor TVR şi SRR şi că, dacă membrii Comisiilor de cultură ar fi discutat rapoartele TVR mai repede, poate nu s-ar fi ajuns de la o datorie de 30 de milioane de euro la o datorie de 130 de milioane de euro: "Să aşteptăm raportul Comisiei de buget-finanţe pare o glumă proastă".

În schimb, deputatul PDL Raluca Turcan, preşedintele Comisiei de Cultură din Camera Deputaţilor, a spus că discutarea rapoartelor de activitate ale TVR şi SRR a fost inclusă "într-un mod forţat" pe ordinea de zi a plenului Parlamentului şi că cele două Comisiii de cultură au fost reunite "de urgenţă". Domnia sa a atras atenţia că, dacă se dis-cută rapoartele fără avizul Comisiilor de buget-finanţe, se încalcă atât legislaţia în vigoare, cât şi regulamentul de funcţionare a Camerei Deputaţilor şi Senatului: "Niciodată, până acum, analiza rapoartelor de activitate nu s-a făcut fără avizul Comisiei de buget-finanţe pe contul de execuţie bugetară (...) Am înţeles că există dorinţa extraordinară de a dezbate aceste rapoarte, dar nu pot să nu spun că suntem în afara regulamentului şi a textului de lege. Dacă doriţi să încălcăm regulamentul şi legea, veţi decide asta prin vot. Decizia vă aparţine".

Lăzescu: Pacientul este în comă, nimeni nu poate rezolva situaţia, în condiţiile actuale

Situaţia televiziunii publice, care are conturile blocate de ANAF de circa trei săptămâni, este extrem de critică, fără a fi una nouă, a declarat, ieri, în cadrul Comisiilor de cultură, Alexandru Lăzescu, subliniind că "pacientul este în comă".

TVR este pe pierdere din 2006, a precizat Lăzescu, adăugând: "Acest management a fost de la început un management de criză" şi că TVR avea o datorie de 61 de milioane de euro în 2010, când a preluat mandatul "actualul" Consiliu de Administraţie.

Alexandru Lăzescu consideră că era firesc ca deficitul să crească: "Dincolo de ce decizie se va lua astăzi (n.r.r - ieri), o rezolvare a situaţiei nu se va face fără a umbla la cauzele fundamentale (...) Oricine ar fi la conducerea televiziunii, cu acest cadru legal şi constrângerile pe care le are de suportat, nu are cum să rezolve situaţia. Îmi dau seama că prezenţa mea în fruntea televiziunii ţine de câteva ore".

Alexandru Lăzescu a mai spus că problemele de fond în TVR nu se pot rezolva prin schimbarea din doi în doi ani a conducerii televiziunii: "Vă invit să regândiţi cadrul legislativ al TVR. Nu se poate ca o instituţie să poată funcţiona rezonabil în condiţiile în care din doi în doi ani se schimbă Consiliul de Administraţie. Cred că trebuie să regândiţi fundamental legea care reglementează televiziunea publică. Cred că acest vot politic care se dă de fiecare dată trebuie înlăturat. Nu trebuie să intrăm într-un cerc vicios".

Potrivit domniei sale, cheltuielile aferente anului 2010 au fost mari decât în anul anterior cu circa 30 de milioane de euro, iar efectele s-au prelungit şi în anii 2011-2012, "atât din cauza clauzelor contractuale fără posibilitate de modificare, cât şi prin acumularea de penalizări la bugetul statului".

Lăzescu a ţinut să sublinieze că, în cinci ani, cheltuielile cu personalul au crescut cu aproape 50%, de la 138 milioane de lei, în 2005, la 204 milioane lei, în 2010, precizând că "unii dintre membrii actuali ai CA, care au făcut parte din ultimele două sau chiar trei Consilii, ştiu foarte bine despre ce este vorba. În anul 2011, pentru prima dată în ultimii 10 ani, cheltuielile cu personalul au fost mai mici decât cele din anul precedent".

Domnia sa a mai spus Comisiilor de cultură că totalul sporurilor şi primelor acordate la Bucureşti s-a redus cu 50%, în 2011 faţă de anii anteriori.

Televiziunea Română se confruntă cu probleme financiare grave, înregistrând pierderi de 160,8 milioane de lei, anul trecut, şi de aproape 162 milioane de lei, în 2010, potrivit rapoartelor de activitate depuse de instituţie la Parlament.

Anul trecut, veniturile totale ale TVR s-au cifrat la aproximativ 583 milioane de lei, în timp ce cheltuielile totale au fost de aproximativ 744 milioane de lei.

Creanţele TVR au ajuns, în 2011, la circa 120 milioane de lei, iar datoriile pe termen scurt au însumat 531 milioane de lei. Datoriile care trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an însumează 22,78 milioane lei. La finalul anului trecut, disponibilităţile băneşti în conturile societăţii erau de 7 milioane de lei.

Veniturile din publicitate înregis-trate în 2011 de Televiziunea Română au fost cu 24,06% mai mici faţă de cele din 2010, potrivit Raportului TVR.

Comanda carte
Conferinţa BURSA “CSR şi sustenabilitate”
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9747
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5814
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2774
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9156
Gram de aur (XAU)Gram de aur404.9928

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
ccib.ro
thediplomat.ro
fleetconference.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb