Parlamentul se reuneşte astăzi la ora 17:00 pentru a discuta mobilizarea echipamentelor americane la baza Kogălniceanu

S.B.
Internaţional / 11 martie, 15:17

Parlamentul se reuneşte astăzi la ora 17:00 pentru a discuta mobilizarea echipamentelor americane la baza Kogălniceanu

Parlamentul se reuneşte, miercuri, în plen comun al celor două Camere, de la ora 17.00, pe ordinea de zi aflându-se scrisoarea preşedintelui Nicuşor Dan, prin care informează Parlamentul României că a aprobat intrarea şi staţionarea în România a Forţei de reacţie NATO sau tranzitarea teritoriului naţional de către aceasta dar şi scrisoarea prin care informează Parlamentul României că a aprobat forţele şi mijloacele Ministerului Afacerilor Interne care sunt trimise la misiuni şi operaţii în afara teritoriului naţional în anul 2026, informează news.ro.

Biroul Permanent al celor două Camere ale Parlamentului au decis că şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului va avea loc miercuri, de la ora 17.00. Pe ordinea de zi a şedinţei se află scrisoare din partea lui Nicuşor-Daniel Dan, Preşedintele României, prin care informează Parlamentul României că a aprobat forţele şi mijloacele Ministerului Afacerilor Interne care sunt trimise la misiuni şi operaţii în afara teritoriului naţional în anul 2026.

De asemenea, parlamentarii vor discuta scrisoarea din partea preşedintelui României, prin care informează Parlamentul României că a aprobat intrarea şi staţionarea în România a Forţei de reacţie NATO (Allied Reaction Force/ARF) sau tranzitarea teritoriului naţional de către aceasta, în scopul pregătirii şi/sau desfăşurării de operaţii militare, dacă va fi cazul, în anul 2026, precum şi mandatarea ministrului apărării naţionale pentru a aproba eventualele modificări în structura/compunerea ARF, care vor putea surveni în raport cu datele de planificare transmise de NATO pentru anul 2026.

Al treilea punct pe ordinea de zi este scrisoarea din partea preşedintelui privind încuviinţarea, de către Parlamentul României, în temeiul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 291/2007, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a unor solicitări ale Prim ministrului României, după consultarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării în data de 11 martie 2026.

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat, miercuri, că în şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării s-a decis aprobarea dislocării de echipamente şi forţe americane în România, fiind vorba despre echipamente defensive. Acestea au rolul de a spori securitatea României şi sunt echipamente defensive, a precizat preşedintele.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2555
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5412
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5726
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1267
Gram de aur (XAU)Gram de aur629.1034

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb