Parteneriatul SUMMA - FIBA, format din două grupuri investiţionale din Turcia, a anunţat lansarea proiectului MallDova Park, un nou centru comercial care urmează să fie construit în oraşul Stăuceni, cu o investiţie estimată la 250 de milioane de euro, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.
Proiectul prevede crearea a peste 3.000 de noi locuri de muncă. Conceput conform standardelor internaţionale, MallDova Park va reuni spaţii comerciale, restaurante, zone de divertisment şi socializare, urmând să devină o nouă destinaţie de referinţă pentru Chişinău şi întreaga regiune, conform comunicatului de presă.
Prezent la evenimentul de lansare, prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan, a salutat decizia investitorilor, menţionând că proiectul ar putea reprezenta cea mai mare investiţie privată din perioada de independenţă a ţării. Totodată, acesta i-a încurajat pe dezvoltatori să transforme MallDova Park într-un punct de atracţie regional, cu potenţial de stimulare a turismului, potrivit comunicatului de presă.
Pentru Agenţia de Investiţii din Republica Moldova, decizia investitorilor deja prezenţi în ţară de a continua să investească şi de a-şi diversifica portofoliul reprezintă un indicator important al atractivităţii investiţionale a Republicii Moldova, se mai arată în comunicatul de presă.
























































Opinia Cititorului