Partidele pregătesc candidaturile pentru Primăria Capitalei

A.B.
Politică / 19 mai

Partidele pregătesc candidaturile pentru Primăria Capitalei

Alegerea lui Nicuşor Dan în funcţia de preşedinte al României a deschis competiţia pentru fotoliul de primar general al Capitalei, iar potrivit legii, Guvernul trebuie să organizeze alegeri anticipate în termen de 90 de zile de la vacantarea oficială a postului, iar partidele au început deja negocierile pentru stabilirea unui candidat, transmite news.ro, de la care relatează cele ce urmează. Printre numele vehiculate: Daniel Băluţă, Gabriela Firea, Ciprian Ciucu, Cătălin Drulă şi Vlad Gheorghe.

Social-democraţii iau în calcul două variante: eurodeputata Gabriela Firea, fost primar general, şi Daniel Băluţă, edilul Sectorului 4 şi prim-vicepreşedinte al PSD. Surse politice susţin că disputa pentru candidatura la Capitală influenţează direct şi lupta internă pentru şefia partidului, în contextul în care Marcel Ciolacu ar urma să demisioneze.

Băluţă ar putea fi o piesă-cheie într-un schimb politic mai amplu: PSD ar ceda funcţia de premier către PNL, în favoarea lui Ilie Bolojan, în schimbul susţinerii pentru Băluţă la Primăria Capitalei. Eurodeputatul Mihai Tudose, liderul organizaţiei PSD Brăila, îl susţine activ pe edilul Sectorului 4, potrivit surselor news.ro.

Pe de altă parte, Gabriela Firea, care conduce organizaţia PSD Bucureşti, nu exclude o nouă candidatură. Ea a mai ocupat funcţia de primar general între 2016 şi 2020 şi a candidat şi în 2024, după retragerea medicului Cătălin Cîrstoiu, susţinut iniţial de coaliţia de guvernare. O eventuală victorie i-ar putea aduce Fireei şi preşedinţia PSD.

Liberalii îl au în vedere pe Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6, ca posibil candidat pentru Bucureşti. Însă, într-un scenariu în care Ilie Bolojan devine prim-ministru, şansele ca PNL să revendice şi Primăria Capitalei sunt minime, având în vedere ponderea redusă a partidului în Parlament.

"La negocieri, PSD ar trebui să renunţe şi la funcţia de prim-ministru, şi la cea de primar general. E aproape imposibil", au declarat surse din conducerea PNL. Chiar şi în acest context, Ciprian Ciucu ar putea juca un rol-cheie în conducerea liberală, în cazul în care Bolojan ajunge la Palatul Victoria.

USR mizează pe fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, ca succesor natural al lui Nicuşor Dan, în condiţiile în care partidul a câştigat alegerile locale din 2024 în Capitală. "Noi l-am susţinut de două ori pe Nicuşor Dan şi am câştigat împreună. În mod firesc, USR ar trebui să propună candidatul la Primăria Capitalei", susţin surse din partid.

Totuşi, planurile USR ar putea fi complicate de Vlad Gheorghe, fost eurodeputat şi apropiat al lui Nicuşor Dan, care a fondat recent partidul DREPT. Gheorghe a fost unul dintre coordonatorii campaniei prezidenţiale a lui Nicuşor Dan şi ar putea primi sprijinul acestuia pentru o candidatură la Primăria Capitalei, relatează news.ro.

În prezent, partidele pro-europene analizează două scenarii: fie un candidat comun la Capitală, negociat în pachet cu formarea viitorului Guvern, fie candidaturi separate. O campanie electorală fragmentată riscă însă să tensioneze alianţele fragile din coaliţie şi să afecteze stabilitatea guvernării.

Negocierile vizează, în ansamblu, cele mai importante funcţii din stat: premier, primar general, preşedinţii Camerelor Parlamentului şi conducerea serviciilor de informaţii.

Lupta pentru Primăria Capitalei este strâns legată de dinamica formării viitorului executiv. Dincolo de numele vehiculate, deciziile vor fi influenţate de echilibrul politic dintre partide şi de capacitatea liderilor de a construi alianţe eficiente într-o perioadă marcată de tranziţie politică.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Cine credeți ca mai vine la vot după ce s-a întâmplat cu voturile ? Stam acasă decât sa fim de umplutura.

    1. " acasă " zici?

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0422
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4152
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3743
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9763
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.4646

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
aiiro.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb