PartnerVet anunţă preluarea grupului The Vets, format dintr-un spital veterinar şi patru clinici veterinare, se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei. Prin această nouă achiziţie, PartnerVet devine, la un an de la înfiinţare, cea mai extinsă reţea de servicii medicale veterinare din România.
Fondată în anul 2019 de către medicul veterinar Radu Aronescu, doctor în ştiinţe medicale veterinare, reţeaua The Vets are o echipă formată din aproape 100 de medici, tehnicieni şi asistenţi, prin care oferă o gamă completă de servicii, de la medicină de prevenţie până la intervenţii complexe de chirurgie, ortopedie, oncologie, neurologie, cardiologie sau dermatologie, pentru animale de companie şi animale exotice. The Vets preia în regim non-stop cazuri de urgenţă în Spitalul Veterinar Tineretului, unde echipa medicală are la dispoziţie aparatură de ultimă generaţie pentru realizarea unei game largi de investigaţii, incluzând endoscopie, radiografie sau investigaţii ecografice.
"Am apreciat imediat la PartnerVet existenţa unei echipe multidisciplinare de management, formată din români cu experienţă internaţională. Împărtăşim aceaşi misiune şi rămân alături de PartnerVet pentru a dezvolta în continuare reţeaua, bazată pe servicii medicale de cea mai înaltă calitate." a declarat Dr. Radu Aronescu, fondator The Vets.
"Am descoperit în The Vets o echipă medicală redutabilă, cu mulţi oameni de valoare, care urmează aceleaşi standarde de excelenţă profesională. Vad un potenţial mare de creştere şi sunt convins că procesul de integrare va fi natural, pentru că avem acelaşi obiectiv, ca animalele de companie să primească cea mai bună îngrijire posibilă, la orice oră din zi şi din noapte. Prin integrarea The Vets, PartnerVet devine cea mai extinsă reţea de servicii medicale veterinare din România" a adăugat Ioan Masca, CEO PartnerVet.
PartnerVet se concentrează în prezent pe standardizarea infrastructurii tehnologice şi modernizarea clinicilor partenere, precum şi pe dezvoltarea prezenţei digitale şi promovarea unităţilor din reţea. Grupul va aloca peste 2.000 de ore pentru trainingul echipelor medicale, asigurând astfel un nivel ridicat de competenţă în întreaga reţea.