PATRU DINTR-O LOVITURĂSenatorul Zamfir încheie anul victorios

Emilia Olescu
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 21 decembrie 2018

Senatorul Zamfir încheie anul victorios

Daniel Zamfir pregăteşte băncilor o nouă surpriză pentru anul viitor

După mai bine de jumătate de an în care aproape că nu s-a întâmplat nimic cu proiectele sale de lege, senatorul ALDE Daniel Cătălin Zamfir încheie anul victorios.

Nu mai puţin de trei proiecte legis­lative i-au fost aprobate, miercuri, de Parlament şi o iniţiativă de lege a trecut de Senat, toate din domeniul bancar.

Plenul Camera Deputaţilor a adoptat cele trei iniţiative legislative "împotriva cămătăriei" - Legea plafonării dobânzilor, Legea retractului litigios şi Legea leasingului. Fiind for decizional, acest vot este final, proiectele de lege urmând să meargă la promulgare la preşedinte.

În acelaşi timp, Senatul a votat ca Legea dării în plată să fie aplicată şi în cazul creditelor "Prima Casă", cu stabilirea criteriilor de impreviziune!

Textul de lege care vizează plafonarea dobânzilor la credite a fost aprobat cu modificări, după cum ne-a spus Daniel Zamfir. Acesta ne-a precizat că, pentru creditele ipotecare, dobânda nu va depăşi 3% + rata dobânzii de referinţă, care este, în prezent, 2,5%. Pentru creditele de consum mai mici de 3000 de euro, dobânda anuală efectivă (DAE) nu poate depăşi 50%, în timp ce, în cazul creditelor de consum de peste 3000 de euro, DAE nu poate fi mai mare de 18%.

Legea nu va fi aplicată creditelor aflate în derulare, cu excepţia situaţiilor de impreviziune.

Iniţiativa legislativă privind retractul litigios prevede că, în timpul des­făşurării unui proces în instanţă, debitorul va putea răscumpăra creanţa de la firma de recuperare la cel mult dublul preţului cu dis­count la care creditul a fost achiziţionat de recuperator, moment în care litigiul va fi stins.

În ceea ce priveşte eliminarea caracterului de titlu executoriu a unui contract de credit, senatorul Zamfir consideră că această măsură va forţa instituţiile de credit să apeleze la instanţă, care va verifica, astfel, dacă există clauze abuzive, înainte ca băncile să poată începe executarea silită.

Toate cele trei proiecte au provocat reacţii controversate din partea sistemului financiar-bancar, analiştilor din domeniu şi Băncii Centrale, reprezentanţii băncilor şi cei ai BNR nefiind de acord cu aceste iniţiative.

Opoziţia a anunţat deja că va contes­ta toate aceste legi la Curtea Constituţională.

Daniel Cătălin Zamfir ne-a spus că, pentru anul viitor, pregăteşte o nouă "surpriză" în domeniul sistemului financiar, la începutul lui 2019 urmând să îl cheme din nou pe Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, în Comisia Economică.

Reprezentanţii sectorului financiar şi-au exprimat, în mai multe rânduri, îngrijorarea faţă de aceste proiecte de lege, ale căror efecte vor fi potenţate de cele pe care le vor avea măsurile fis­cale anunţate, tot marţi, de ministrul Finanţelor Publice Eugen Teodorovici. Oficialul a spus, printre altele, că va promova o Ordonanţă de Guvern care prevede, aplicarea unei "taxe pe lăcomie" asupra băncilor: "Băncile preferă să crediteze statul, nu economia. Profiturile sunt cele mai mari. O să cred că băncile sunt parteneri loiali când ambii parteneri vor câştiga, firmele, companiile şi băncile. Sunt diferenţe foarte mari între dobânzile la credite şi cele la depozite".

Taxa pe activele băncilor, taxa "pe lăcomie", va fi aplicată dacă ratele ROBOR la 3 şi 6 luni depăşesc o anumită marjă. Când va fi depăşită valoarea de 1,5% (pragul minim), taxa pe lăcomie va fi de 0,2%.

Măsurile fiscale anunţate marţi seara de ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, pun sistemul financiar pe butuci, este de părere analistul financiar Aurelian Dochia. Domnia sa consideră că atât măsurile anunţate de şeful Finanţelor, cât şi iniţiativele din Parlament referitoare la bănci afectează sectorul financiar. Aurelian Dochia ne-a declarat: "Încep să mă gândesc că mai bine s-ar spune de la început să se desfiinţeze sistemul bancar. Pentru mine lucrurile sunt foarte clare - construcţia bugetului pentru anul 2019 este foarte dificilă. Guvernul nu poate să îşi respecte promisiunile pentru toate creşterile de salarii şi pensii, întrucât nu au suficiente venituri şi s-a gândit să găsească nişte surse suplimentare de venit. Nu pot anunţa majorări de taxe şi impozite şi de aceea au început să facă tot felul de declaraţii împotriva băncilor, împotriva companiilor străine etc., ca să aibă o justificare şi un sprijin popular pentru aceste măsuri".

Opinia Cititorului ( 11 )

  1. Introducerea taxei pe lacomie corelata la robor 3m/6m e o idee superba care va duce la sectionarea controlului ilicit a mafiei lui Isarescu & acolitii mafioti asupra economiei romanesti si clasei politice romanesti!

    Vedeti cum se coreleaza interpelarile parlamentare ale lui Isarescu cu evolutia robor 3m sarind voios de la 0.7% la 3.57% in interval de sub un an! 

    Mafiotul Isarescu si mafiotii acoliti ai lui din BNR au folosit si folosesc cursul de schimb si evolutia dobanzilor pentru a dicta si controla deciziile politice!  

    Taxa pe lacomie e superba prin faptul ca deconecteaza mafia Manole-Isarescu de la butoanele de control ale politicii romanesti si ale economiei in general!  

    E ce mai exceptionala idee vazuta de la legea darii in plata incoace!  

    Bagati taxa pe lacomie in forma initiala!

    1. sun de acord,sp

      r sa se aplice sa le dam peste nas acestor camatari cu acte in regula 

      Nu spune nimeni ca bancile nu au facut abuzuri in legatura cu contractele de credit...dar acestea trebuiesc pedepsite punctual.

      Solutia nu este sa luam astfel de masuri care vor limita creditarea si vor duce tot mai multi bani in titlurile de stat. 

      Ganditi-va doar la cei ce vor vrea sa isi ia credite ce conditii vor trebui sa indeplineasca. Cati dintre noi vor mai fi eligibili pentru un credit pe termen lung pentru locuinta? 

      Dar probabil pentru cei ce sustin modificarile , acest lucru nu conteaza. Ei doar au luat un credit in trecut, nu au citit nimic din contract, iar acum isi doresc sa nu mai plateasca.

      Nu despre asta e economia de piata. Dar asta conteaz amai putin....haideti sa incurajam oamenii care nu isi respecta angajamentele pe care le-au semnat fara sa fie constransi de nimeni. 

      Regulile sUnt ok intr o economie.

    La camatari a juns si o sa ajunga cati mai multi romani ca nu au educatie financiara, statul sa vedem de unde o sa imprumute bani la anul de la americani ca in primavara si vara dar cu 10 %, aveti putina rabdare si o sa va convingeti singuri, ca la bancile din tara sa lins pe bot iar la populatie din 4 miliarde deabia a strans un pic peste 1miliard!ROMANII SUNT BOMBE LA ECONOMIE DE ACEEA II CONDUCE UN CONDAMNAT CA VALCOV!NU AM NIMIC CU EI DAR MAI PROSTI IN DOMENIUL FINANCIAR MAI SUNT DOAR IN AFRICA DAR PE ACEIA II INTELEC( COLONIALISMUL)!

    bancile vor da mai putine credite iar doritorii de imprumuturi vor ajunge la camatari.piata ar trebui sa reglementeze totul.

    1. bancile vor da credite in limita riscului asociat clientului/produsului. daca clientul se incadreaza in cei 3% risc de credit va lua banii, daca nu ..., nu. banca poate trai si cu marja de 3%

      Aceleași banci dau credite cu dobanzi sub 3% si fixe in tarile lor de proveniență, dar la noi trebuie sustinute sa faca profit enorm in timp ce subjuga romanii! Pe bune? Ba mai mult, dacă vor sa mai stea pe aici, si o sa stea, atunci sa se alinieze la ceea ce fac la ei acasă! Iar asta ca nu este timpul potrivit, e deasemeni o mare gogoriță. Sau poate, nu! Masurile vin destul de târziu!

      nu se poate ca bancile sa aplice politici identice in toate tarile.sunt diferente fiscale,de inflatie,de curs,etc.e simplist un asemenea mod de abordare.

    Opinie (sau sfat - luati-o cum vreti) :

    Pastrand regula cu suprataxarea peste nivelul median robor la 2% , introduceti o "legare" a pretului banilor aplicat activelor bancilor (credite) de costul pasivelor (depozite) la nivel de priceing (market value dinamic al pretului banilor in piata).  

    Pe scurt: de exemplu: niciodata marja bancii la credite sa nu treaca de 2x sau de 3x fata de cat dau ele la depozite (astfel li se "fixeaza" marja de venit brut si BANCILE SUNT OBLIGATE SA MIZEZE SI MAI MULT PE TEHNOLOGIZARE SI EFICIENTIZARE INTERNA !!! fara costuri aiuristice transferate clientilor buni! )  

    Muah! :* Va pupa Vali si va zice "cu placere" daca imi multumiti pentru idee! :))  

    p.s. Avand in vedere istoricul recent al relatiilor bancilor cu clientii la credite, bancile NU VOR INDRAZNI sa transfere costurile catre clienti prin noi comisioane (nestipulate inca de la inceput in contractul de credit) in masura in care o multime de procese au fost castigate de clienti impotriva bancilor EXACT PE PROBLEMA ASTA a comisioanelor aparute din senin!  

    La multi ani bankingului roman CORECT, nu japitelor camataresti stranse la piept de Isarescu si sleahta de golani de sub aripa lui (se stiu ei care sunt, adusi in BNR "pe surse") .  

    1. in mesajul anterior in titlu mai era: "Introduceti un efect de levier fix (un multiplicator fixat prin lege) = costul banilor pentru o banca (depozite) x2 sau x3 = marja maxima de dobanda (pret al banilor) la credite! "

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “Securitatea cibernetică”
Avocat Ianul Alexandra
cautavocat.ro
BTPay
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

03 Feb. 2023
Euro (EUR)Euro4.9005
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4823
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9076
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4945
Gram de aur (XAU)Gram de aur275.3749

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro