PDL a sesizat Curtea Constituţională în privinţa legii descentralizării

F.A.
Politică / 23 noiembrie 2013

Partidul Democrat Liberal (PDL) a sesizat Curtea Constituţională a României (CCR) în privinţa legii descentralizării şi a notificat Camera Deputaţilor în legătură cu acest demers, arată sursele de presă.

"Sesizarea către Curtea Constituţională a României arată că, în opinia semnatarilor, legea privind descentralizarea unor competenţe exercitate de unele ministere şi organe de specialitate ale administraţiei publice centrale încalcă dispoziţiile constituţionale din articolul 1 (alineate 1,3,4 şi 5), articolul 61 (alineat 1), articolul 102 (alineat 1), articolele 120-122, articolul 114 şi 136", se arată într-un comunicat al partidului.

PDL susţine că "proiectul încalcă articolul care consacră unitatea statului român (...) legea permite transferul de proprietate între unităţile administrativ-teritoriale fără hotărâre de Guvern", dar şi că procedura angajării răspunderii este neconstituţională.

Deputatul Ioan Oltean declara, ieri, că PDL va depune o moţiune simplă pe descentralizare, în condiţiile în care nu a reuşit să adune suficiente semnături pentru o moţiune de cenzură întrucât "UDMR, care e în coşul de susţinere al actualei puteri, a refuzat să o semneze".

Guvernul şi-a asumat, marţi, răspunderea asupra proiectului legii descentralizării, în faţa Parlamentului.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb