PDL va contesta la CC proiectul de modificare a Legii referendumului

F.A.
Politică / 26 iunie 2012

PDL va contesta la Curtea Constituţională (CC) proiectul de lege care modifică Legea referendumului, a anunţat astăzi preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, conform surselor de presă. "Această procedură poate fi demarată din momentul în care proiectul de lege este anunţat în plenul celor două Camere, din momentul acela începe să curgă termenul de contestare la CCR. Motivaţia o să o întemeieze juriştii. Proiectul legii trebuie contestat pentru că există o discriminare între diverse tipuri de referendumuri", a afirmat Roberta Anastase.

La rândul său, liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a spus că PDL va strânge, aşa cum prevede regulamentul, numărul necesar de semnături pentru ca proiectul să fie contestat.

Deputaţii au adoptat astăzi, cu 187 voturi pentru, 56 împotrivă şi 5 abţineri, proiectul de lege privind modificarea legii referendumului.

Potrivit modificărilor operate în lege, demiterea preşedintelui este aprobată dacă în urma desfăşurării referendumului propunerea a întrunit "majoritatea voturilor valabil exprimate".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0961
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3532
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4947
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8358
Gram de aur (XAU)Gram de aur680.9127

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
tophotelawards.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb