PE a adoptat noi norme pentru companiile cu peste 5.000 de angajaţi

S.E.
Internaţional / 16 decembrie, 19:56

PE a adoptat noi norme pentru companiile cu peste 5.000 de angajaţi

Parlamentul European a aprobat un acord provizoriu între eurodeputaţi şi guvernele UE pentru actualizarea raportării privind durabilitatea şi a normelor de diligenţă necesară aplicabile companiilor, conform unui comunicat de presă remis redacţiei, din partea Parlamentului European. Normele revizuite se vor aplica unui număr mai mic de companii şi vor elimina unele obligaţii ale acestora, întărind, astfel, competitivitatea Uniunii Europene.

Potrivit comunicatului, doar companiile din Uniune cu o medie de peste 1.000 de angajaţi şi o cifră de afaceri anuală netă de peste 450 de milioane de euro vor trebui să întocmească rapoarte sociale şi de mediu. Normele se aplică şi companiilor din afara Uniunii care au o cifră de afaceri netă în Uniune de peste 450 de milioane de euro, precum şi filialelor şi sucursalelor acestora care au o cifră de afaceri de peste 200 de milioane de euro în UE. Cerinţele de raportare vor fi simplificate în mod semnificativ, iar raportarea sectorială devine voluntară. Colegiuitorii s-au asigurat că firmele obligate să prezinte rapoarte privind durabilitatea nu vor delega această sarcină partenerilor lor comerciali mai mici. Companiile cu mai puţin de 1.000 de angajaţi nu vor trebui să transmită partenerilor lor comerciali mai mari alte informaţii decât cele incluse în standardele de raportare voluntară. Pentru a uşura respectarea obligaţiilor, Comisia Europeană va crea un portal digital care să ofere acces la şabloane şi orientări privind cerinţele de raportare de la nivel european şi naţional.

Mai puţine companii vor avea obligaţia de a derula un proces de diligenţă necesară, care analizează cum şi-ar putea reduce impactul negativ asupra oamenilor şi a planetei. Potrivit normelor revizuite, aceste obligaţii vor reveni doar companiilor mari din Uniunea Europeană, cu peste 5.000 de angajaţi şi o cifră de afaceri anuală netă de peste 1,5 miliarde de euro, precum şi companiilor din afara Uniunii a căror cifră de afaceri realizată în Uniune depăşeşte acelaşi prag. Aceste companii vor trebui să realizeze studii preliminare pentru a identifica riscurile din lanţul lor de activităţi şi ar trebui să ceară informaţii de la partenerii lor de afaceri cu mai puţin de 5.000 de angajaţi doar dacă informaţiile necesare pentru realizarea evaluărilor aprofundate nu pot fi obţinute în alt mod. Planurile de tranziţie care să asigure că modelul de afaceri al unei companii este compatibil cu tranziţia nu vor mai fi obligatorii. Companiile vor fi responsabile la nivel naţional dacă nu aplică normele în mod corect şi pot fi amendate cu până la 3% din cifra de afaceri netă realizată la nivel mondial. Directiva privind diligenţa necesară se va aplica începând cu 26 iulie 2029 pentru toate companiile cuprinse în domeniul său de aplicare, a transmis Parlamentul European, în comunicatul amintit.

Jörgen Warborn, raportorul Comisiei pentru afaceri juridice, a declarat în comunicatul de presă că „Parlamentul a ascultat preocupările exprimate de cei care oferă locuri de muncă în întreaga Europă. Susţinut de o largă majoritate, votul de astăzi oferă reduceri istorice ale costurilor, menţinând în acelaşi timp obiectivele de sustenabilitate ale Europei pe drumul cel bun. Acesta este un prim pas important în eforturile continue de simplificare a normelor UE.”

Textul a fost adoptat cu 428 de voturi pentru, 218 împotrivă şi 17 abţineri, se arată în comunicat. Textul urmează să fie aprobat oficial şi de Consiliu. Directiva va intra în vigoare după publicarea sa în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

digi.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0920
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3312
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4410
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8138
Gram de aur (XAU)Gram de aur595.7096

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
hiperambrozia.com
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
le-chateau.ro
novaplus.ro
cpbucharest.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb