PENTRU PRIMELE NOUĂ LUNI ALE ANULUI iHunt Technology - venituri în creştere, dar profit în scădere

ANDREI IACOMI
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 18 noiembrie 2022

iHunt Technology - venituri în creştere, dar profit în scădere

"Piaţa de referinţă, atât online cât şi offline, se confruntă cu scăderea puterii de cumpărare a consumatorilor", se arată în raportul companiei

iHunt Technology (HUNT), retailer online şi producător de telefoane mobile, a obţinut pentru primele nouă luni ale anului venituri din exploatare de 37,6 milioane de lei, cu 10% peste cele din perioada ianuarie-septembrie 2021, dar profit în scădere, conform raportului publicat de companie ieri pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

"Pe seama intensificării veniturilor din vânzarea mărfurilor, care generează 96,54% din cuantumul cifrei de afaceri la 30 septembrie 2022, vânzările se majorează cu 10% chiar şi în contextul în care piaţa de referinţă, atât online cât şi offline, se confruntă cu scăderea puterii de cumpărare a consumatorilor", se arată în raportul companiei.

Pe de altă parte, cheltuielile din exploatare s-au ridicat la 32,6 milioane de lei, cu 15,7% peste cele din primele nouă luni ale anului trecut. Cheltuielile cu mărfurile au fost de 26,3 milioane de lei, în creştere cu 17,8%, în timp ce alte cheltuieli din exploatare s-au ridicat la 5,2 milioane de lei, cu 7,4% mai mari decât cele reflectate în situaţiile financiare din primele nouă luni ale lui 2021.

În aceste condiţii, iHunt Technology a raportat pentru perioada ianuarie-septembrie 2022 un profit din exploatare de 5,01 milioane de lei, în scădere cu 16,3% faţă de cele din primele nouă luni ale anului trecut, rezultat ce a fost erodat de o pierdere din activităţi financiare de 0,8 milioane de lei. Profitul net s-a ridicat la 3,6 milioane de lei, cu 28,3% sub cel din primele trei trimestre ale anului 2021.

"Rezultatele livrate sunt cu atât mai valoroase cu cât piaţa de referinţă, online şi offline, înregistrează diminuări semnificative ale comenzilor, pe fondul unei scăderi a puterii de cumpărare, în timp ce aria de performanţă a activităţii iHunt a fost limitată la condiţiile operaţionale ale partenerilor, afectaţi în egală măsură de condiţiile pieţei", spune Cezar Stroe, fondatorul şi preşedintele companiei. " Suntem optimişti pentru anul 2023 şi ne pregătim pentru noile linii de business, încă de la mijlocul anului 2022, în domenii precum energia verde, robotică şi noi gadget-uri integrate în aplicaţia iHunt Home".

Cezar Stroe deţine 51% din retailerul online şi producătorul de telefoane mobile, companie a cărei evaluare bursieră se ridică la circa 38 milioane de lei.

Opinia Cititorului ( 19 )

  1. 18% crestere la semestru, a ramas 10% la T1-T3 deci au inceput deja scaderi T/T.

    Au revizuit bugetul, sa vedem cat de realist. Astea sunt probleme minore la HUNT insa. 

    Uriasa problema e ca nu mai au aproape niciun leu in cont, lixhiditatea imediata e 0 si daca la 30.09 obligatiunile 2023 nu erau datorie pe termen scurt de la inceputul lui noiembrie au intrat acili 7 milioane. 

    La inceput de an au atras cash de la unii dintre cei mai optimisti oameni din lume la aproximativ 1 leu. 

    Daca anul trecut firma avea datorie 16 milioane la actionarul denumit doar asa in raport, acum mai are 10. 

    Aici sunt banii dumneavoastra deci nu se mai vwrifica la HUNT. Ca nu mai sunr acolo. Erau atrasi pentru proiecte mari de dezviltare. Ati auzit de vreunul implementat? Banii nu mai sunt. Conturile goale, stocuri tot extrem de mari desi se vede ca nu sunt necesare ca ei nu mai vand in crestere, cu toata inflatia pana si conducerea prognozeaza scadere si oricine o vede la T3 prin diferenta cu S1. 

    Sa citim ce ne spune auditorul in legatura cu asemenea stocuri cat afacerile pe 3 trimestre la un vanzator de produse cu depreciere morala extrem de rapida. 

    Eu pariez ca stocurile alea includ chestii pe care HUNT nu le vinde uzual, nu-s telefoane sau mai stiu eu. Sunt ceva chinezisme care urmau sa fie vandute pe la stat sau mai stiu eu cui bulk. Or fi masti, manusi?! 

    Doar ca ce sa ma spui la o firma la care majoritarul toarna de la 1,5 in bid in dimineata in care da rezultatele baga banii imprumut ca sa subscrie actiinarii la pret extrem de mare apoi sxoate banii. Doar caxasteptam noua schema ca fara ea trage oblonul, cu zero lei si cu ce genereaza ei cum sa plateasca in 11 luni obligatiuni 7 milioane?

    Le rostogoleste cu cat, cu 15,cu 20% la cum arata firma? Sa urmarim cu atentie ce detasament de kamikaze mai gaseste. O sa fie fascinant!  

    1. ti-ai consumata atata timp din viata ca sa spui numai tampenii, felicitari

      Cumpara tot florinel coman si trage oblonul.

      stiu ca majoritarul a imprumutat compania cu o suma mare de bani fara dobanda, asta spune multe despre implicarea lui si dorinta de a aduce profit actionarilor

      felicitari cezar stroe si ihunt 

      in primul rand Tov. Nicolae Ceausescu si Partidului felicitarile ca altfel iar ajungi la CAP Chirnogi

      Din ce se vede esti activ pe toate forumurile cu hater-ul versus Hunt. Cunosc boala. E naspa tare Hunt, tinind cont ca a acordat dividend in 2 din ultimii 3 ani. Vezi ca pe linga stocuri mai au si creante (50% cota TVA de incasat din partea statului + investitii pe TS care la o adica se pot transforma in lichiditati). Iar rata de recuperare a celorlalte creante e excelenta. Nu au o problema de lichiditate, cum sugerezi tu. De asemenea, in caz de necesitate actionarii au bani, deoarece au primit un dividend consistent. Se dezvolta bine compania, mai ales ca in ultima vreme au investit tot mai mult pe gama de telefoane rezistente. Exista si riscuri, insa acestea nu justifica hater-ul pe care-l arunci pe toate forumurile pe care esti prezent.

      sunt frustrari multe varsate in comentarii anti companii de pe aero, oameni tristi, e singura lor bucurie ca arunca cu hate

    rezultate foarte bune, la mai mare

    ma bucur ca sunt actionar si am mare incredere in viitorul companiei  

    1. Vezi ca inchiriaza aia din Qatar fani cu 10 E/zi,prinde si superoferta asta ca la ihunt nu se stie cat mai tine, trosnesc balamalele la usa ingusta.

    Ce amintiri ma napadesc, ce nostalgii...parca suntem in 2007 si toate petardele de pe rasdac dadeau pe afara de crestere...

    1. aici se face schema nr 2 o sa ia conducerea ceva actiuni sa poata sa le mai verse o tura de majorare cash ca-s in gaura total

    este una din companiile favorite in care investesc, am incredere in conducere ca vor face din ihunt una din cele mai importante companii in sector

    1. in ce sector stai?

    am cumparat statie de incarcare masina electrica si este de calitate, am recomandat prietenilor care au nevoie si pe grupul SPRING , sunt cele mai bune produse

    Cand anunta ca trebuie bani? Ca datoriile curente +HUNT23 nu pot fi achitate cu asa caah flow. Dupa ce isi coverteste si ala imprumutul ne uitam cu lupa la EPS.

    1. Anul asta si-au redus datoriile cu vreo 5 milioane si au platit dividende de alte 4,5... HUNT23 poate fi rostogolit la o adica, chiar daca dobinzile sint in crestere.

      si cum platesti la ele cu marja jumatate cat dobanda? de asta se spune in lume ca vine recesiunea, falimente cand cresc dobanzile, ca nu multe compabii pot plati orice nivel de dobanda,

    ce am cumparat cu 0.5 ma astept sa vand la peste 1.5

    stati pe faza si vedeti cum creste 

    1. La 1,5 cumpara aia comani si susani.Si baga dedicatii pentru printisorul stroie Nu se injosesc ei sa cumpere la 0,5.Pe la 0,3 unde ajunge la mcs nixi atat.

Comanda carte
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9752
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5471
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3043
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9437
Gram de aur (XAU)Gram de aur385.5996

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
hipo.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb