Pesedistul Dănuţ Ungureanu: România nu s-a ales cu nimic la summit

F.A.
Ziarul BURSA #Politică / 8 aprilie 2008

România nu s-a ales cu nimic în urma Summitului NATO în ceea ce priveşte politica externă, doar cu posibilitatea extinderii scutului antirachetă sau cu implicarea în intensificarea luptei împotriva terorismului, a declarat social-democratul Dănuţ Ungureanu ieri, în plenul Senatului. "Inconsecvenţa şi lipsa de coerenţă în politica externă a celor care ne-au reprezentat la Summitul NATO ne-au transformat în cameristele şi ospătarii perfecţi ai marilor puteri. Este limpede că acest eveniment important nu face din România o voce mai puternică în deciziile Alianţei NATO" - a afirmat senatorul PSD, citat de Rompres. El a scos în evidenţă "absenţa" ţării noastre de la negocierile care au vizat luarea deciziilor NATO, considerând că România a votat "la grămadă" iar acum încearcă să transforme orice iscălitură de pe un document internaţional într-un succes. "Nu aflăm după acest summit nici că gazul rusesc va fi livrat constant şi nu aflăm nici că Insula Şerpilor devine a noastră. Ne mulţumim în schimb cu lărgirea scutului antirachetă, dar pentru care nu ştim de unde vor proveni fondurile, precum şi cu lupta împotriva terorismului, care va însemna să trimitem alţi soldaţi spre nicăieri, de unde se vor întoarce în sicrie" - a apreciat Ungureanu.

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
eximbank.ro
danescu.ro
aages.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2328
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5101
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0498
Gram de aur (XAU)Gram de aur627.4426

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb