Peste 300 de hotelieri bulgari amendaţi pentru calitatea proastă a hranei

F. A.
Internaţional / 13 iulie 2011

Peste 300 de proprietari de hoteluri de pe litoralul bulgăresc au fost amendaţi pentru că oferă turiştilor alimente de proastă calitate, a declarat ministrul bulgar al agriculturii, Miroslav Naidenov, potrivit surselor de presă.

Prezent în studioul postului de televiziune bTV, oficialul a spus că hotelurile în care au fost depistate neregularităţi ofereau alimente de provenienţă necunoscută sau cu termene de valabilitate expirate.

El a subliniat că nu este posibil ca mesele într-un pachet all inclusive să coste doar 1,5-2,5 euro pe zi şi hrana oferită să fie de calitate.

39 de copii din Rusia şi Ucraina, aflaţi în vacanţă în Bulgaria, în localitatea Kiten de la Marea Neagra, au fost spitalizaţi cu dureri abdominale.

Ancheta efectuată de inspectoratul sanitar din Burgas a dovedit că aceştia sufereau de o infecţie cauzată de apa din hotel, care, se pare, provenea dintr-o sursa neautorizată.

Starea de sănătate a copiilor este stabilizată, iar ei vor fi externaţi în urmatoarele zile.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3403
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7658
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8009
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3879
Gram de aur (XAU)Gram de aur597.4380

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb