Săptămâna care începe ar putea doborî toate recordurile atinse până acum de energia fotovoltaică, mai ales că este anunţată o săptămână caniculară, iar capacitatea instalată în panouri solare a crescut an de an. Săptămâna trecută au căzut două recorduri, în două zile consecutive. Pe 18 iunie, la jumătatea zilei România avea cea mai mare producţie instantanee în centrale fotovoltaice din istorie: 2.690 MW la prânz. Vineri, la 12:33, sistemul energetic national înregistra o producţie instantanee de 2.952 MW, adică jumătate din producţia totală de electricitate din acel moment (6.020 MW) şi 72% din tot consumul. Precedentul record era din 10 iunie, când producţia în centrale fotovoltaice era de 2.634 MW.
Dacă ţinem cont că producţia energiei solare nu ia în calcul în datele Transelectrica producţia realizată de prosumatorii care şi-au instalat pe case panouri solare, putem spune că zilele acestea ne bazăm pe soare pentru aproape toată energia care ajunge în prizele fiecărei case.
Numărul prosumatorilor din România este de 320.000, iar capacitatea instalaţiilor deţinute de aceştia depăşeşte 3.700 MW. La momentul când produceam aproape 3.000 de MW din energie solară, România exporta la o putere de 1.900 MW. Din păcate, preţurile de pe PZU între orele 11.00 şi 15.00 a fost de sub 100 de lei/MWh, fiind singurele intervale când preţul a fost atât de scăzut. Cel mai mare preţ de vineri a fost la ora 21.00, de 1.358 lei/MWh.
Parcurile fotovoltaice au devenit prima sursă de electricitate a ţării, având o capacitate instalată de 3.300 MW, la care se adaugă cei 3.700 MW ai prosumatorilor. România a adus anul trecut în sistemul energetic capacităţi noi de centrale fotovoltaice cumulate de 1.900 MW (fără prosumatori), acesta fiind cel mai bun an din ultimul deceniu în materie de capacităţi noi de generare conectate la Sistemul Energetic Naţional (SEN). Hidrocentralele reprezintă a doua sursă de producere a energiei în România, cu o putere instalată de 6.800 MW, iar energia eoliană vine pe locul al treilea, cu o capacitate instalată de sub 3.200 MW. Astfel, România se poate baza exclusiv în perioada verii pe energia regenerabilă. Problemele vin la apusul soarelui, când importăm pentru a putea acoperi vârfurile de consum. Energia în bandă asigurată de reactoarele nucleare, centralele pe cărbune şi gazele naturale asigură stabilitatea sistemului în orele de vîrf de seara şi dimineaţa.



















































Opinia Cititorului