Petrişor Peiu: La "pro-europeni", Guvernul se simte singura putere în stat

T.B.
Politică / 18 iulie, 11:15

Petrişor Peiu: La "pro-europeni", Guvernul se simte singura putere în stat

Liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, vorbeşte despre diferenţa dintre ''pro-europeni'' şi europeni, arătând că într-o democraţie europeană Parlamentul face legile, iar Guvernul le aplică, adică administrează ţara, potrivit unei postări publicate de Petrişor Peiu pe Facebook.

''Pe scurt, asta este diferenţa între 'pro-europeni' şi europeni: într-o democraţie europeană Parlamentul face legile, iar Guvernul le aplică, adică administrează ţara. La 'pro-europeni', Parlamentul este decorativ pentru că Guvernul face legile, dar nu le mai şi aplică. De ce nu le aplică? Simplu: nu mai are cine să le mai aplice, căci toţi funcţionarii ministerelor se ocupă cu scrisul legilor...'', a scris el, sâmbătă, pe Facebook, potrivit aceleiaşi surse.

Şi mai este o diferenţă importantă, adaugă Peiu, la 'pro-europeni' Guvernul vrea să facă şi justiţie, în vreme ce în democraţia europeană justiţia este făcută de judecători, adică de a treia putere din stat, autoritatea judecătorească, potrivit postării lui Petrişor Peiu.

''Ei bine, la 'pro-europeni' Guvernul se simte singura putere în stat: vrea să facă legi pentru că în Parlament mai e şi opoziţia (de care se ascunde) şi vrea să facă şi justiţie, pentru că, altfel, unii judecători s-ar putea să decidă dreptatea conform legii, nu conform intereselor puterii politice'', a transmis el, potrivit aceleiaşi surse.

''În loc de concluzie am o întrebare: oare guvernanţii care fac 250 de legi într-un singur an s-or gândi şi la sărmanii cetăţeni, care ar trebui să citească şi să aplice acel noian de legi, schimbate în fiecare an? Oare când să se mai ocupe oamenii şi cu activitatea lor de bază, dacă toată ziua stau să asimileze noile legi?'', se întreabă reprezentantul AUR, conform postării publicate pe Facebook.

Opinia Cititorului ( 15 )

  1. PSD istul vopsit vorbeste de neimplicarea politicului in justie. De rasul curcilor.

    1. peste 7000 de hoti din fonduri EU au scapat de dosare penale prin prescriptie in timpul justitiei "independente" pe care o apara Peiu si PSD.

      Fara numar hoti precrisi din fonduri ne EU. Se plimba acum pe bulevard cu numar NUP la masini. 

      corect. un motiv perfect pentru distrugerea celorlalte puteri în stat, pentru ca unii vopsiti nu sunt vopsiti ca alții.

      NU ZAU? PARLAMENTUL ROMAN DE CE NU-I PUNE HAM?

      Nu sunt puteri in stat este partudul -stat, din care a facut parte si Peiu consilierul lui Nastase, ba chiar a facut averi din psd eala.

      nu te-au lăsat părinții la mall azi, este?

      pe pacaliciul asta de peiu de unde are milioanele ? ca nu a muncit nicaieri ,a furat cot la cot cu nastase patru case, alta hahalera este ciutacu (nascut in rusia in zona moscovei) coleg cu peiu in guvernul nastase patru case.

    Când mai mergeți în provincie pentru antecontracte de 35 k euro?

    Aș dori 3! : 

    "pro-europeni" = salvatorii tarii de tipul "vin rusii - vin rusii !!!!

    si navalirea turcilor de pe vremuri era mai suportabil. 

    1. Kremlin Georgescu a și confirmat că rușii nu ne-au atacat niciodată. :

    asa e , de vina pentru soituatia tarii este AUR! nu PSD sau PNL sau USR! :)) cretinilor! :L))

    1. Haur e o adunătură de cretinopați comuniști pentru fosile frustrate. :

      iti ajuti colegii boschetari din haur? cine a muncit si are carte de munca dintre sobolani?

    Vreau un apartament cu 35000 euro ca sa l vand cu 115000 euro!

    Puţul gândirii auriste e nesecat!

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2489
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5480
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6210
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1244
Gram de aur (XAU)Gram de aur607.9521

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb