Philip Morris International va delista Swedish Match

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 5 decembrie 2022

Sursa foto: www.swedishmatch.com

Sursa foto: www.swedishmatch.com

Philip Morris International Inc. (PMI), gigantul american al ţigaretelor, intenţionează să scoată Swedish Match AB de pe Bursa din Stockholm, în condiţiile în care, acum, deţine o cotă suficient de mare din compania suedeză cât să iniţieze o răscumpărare obligatorie a acţiunilor pe care nu le are în proprietate, potrivit Reuters.

"Suntem încântaţi că am obţinut peste 90% din Swedish Match, ceea ce ne permite să iniţiem un proces de răscumpărare prin care vom prelua acţiunile rămase în circulaţie, iar ulterior vom solicita delistarea companiei de la bursă", a declarat directorul general al PMI, Jacek Olczak, adăugând: "Această tranzacţie marchează o etapă majoră în accelerarea obiectivului nostru comun privind un viitor al produselor fără fum. Aşteptăm cu nerăbdare să-i întâmpinăm pe angajaţii Swedish Match şi să intergăm portofoliul de nicotină pentru uz oral în familia PMI, astfel încât să creăm un campion global «smoke-free», aducând în special IQOS şi Zyn atât pe pieţele din SUA, cât şi pe cele internaţionale".

În luna mai, PMI a lansat o ofertă de preluare de 16 miliarde de dolari pentru Swedish Match. Oferta a fost respinsă iniţial de Elliott Management, Framtiden şi alte părţi interesate, deoarece acestea au considerat că propunerea subevaluează compania. Ulterior, PMI şi-a majorat oferta de la 106 coroane suedeze (10,21 dolari) pe acţiune la 116 coroane pe acţiune. Elliott Management, Framtiden şi ceilalţi acţionari au fost de acord să îşi vândă participaţiile după ce oferta a fost majorată, iar PMI şi-a asigurat o cotă de peste 83% până la sfârşitul perioadei ofertei iniţiale (30 septembrie).

Swedish Match este o companie multinaţională suedeză de tutun cu sediul în Stockholm. Aceasta produce snus (pungi cu tutun umed), pungi cu nicotină, tutun umed, produse în pungă fără tutun şi nicotină, tutun de mestecat, bucăţi de tutun, trabucuri, chibrituri şi brichete. Societatea are operaţiuni în Suedia, Danemarca, Statele Unite, Republica Dominicană, Brazilia, Ţările de Jos şi Filipine.

În luna octombrie, Swedish Match a raportat un profit operaţional de 2,40 de miliarde de coroane suedeze pentru trimestrul al treilea, faţă de 2,08 miliarde de coroane în acelaşi interval din 2021. Creşterea s-a bazat pe cererea de produse "smoke-free".

Analiştii aşteptau, în medie, un profit de 2,47 miliarde de coroane.

Vânzările diviziei Smokefree din cadrul Swedish Match au crescut cu 30% în trimestrul iulie-septembrie 2022.

Acţiunile Swedish Match aveau un preţ de 113,05 coroane suedeze vineri, pe piaţa din Stockholm, la ora locală 15.03, în urcare cu 0,09% faţă de ziua anterioară.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Avocat Ianul Alexandra
cautavocat.ro
BTPay
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

02 Feb. 2023
Euro (EUR)Euro4.9024
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4632
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9026
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4966
Gram de aur (XAU)Gram de aur280.1298

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro