Piebalgs se teme că "va fi o iarnă grea", sugerând o posibilă repetare a crizei gazelor

N.I.
Companii / 9 iunie 2009

Această iarnă "ar putea fi una grea" pentru că nu toate problemele privind tranzitul gazului rusesc prin Ucraina au fost rezolvate, iar UE trebuie să aibă proceduri clare în caz de urgenţă, a declarat marţi, la Bucureşti, comisarul pentru energie Andris Piebalgs.

Comisarul pentru energie a spus că UE este foarte implicată în găsirea unei soluţii privind tranzitul gazului, încercând să determine o colaborare între Moscova şi Kiev, dar că problemele sunt departe de a fi complet rezolvate. "Încercăm să angajam ambele părţi în găsirea unei soluţii permanente şi stabile pentru problemele privind tranzitul gazului prin Ucraina. Cred că suntem pe drumul cel bun, dar, totuşi, această iarnă ar putea fi grea, ca să fiu sincer. Deci nu toate problemele sunt rezolvate, dar suntem pe drumul cel bun", a declarat Piebalgs.

Întrebat dacă se aşteaptă la o repetare a scenariului din ianuarie, când tensiunile dintre Rusia şi Ucraina au afectat ţările europene, Piebalgs a spus că este dificil de făcut o estimare. "Trebuie să lucrăm la interconectare şi la proceduri de urgenţă, pentru cazul în care ceva va merge prost. Am văzut cu toţii declaraţiile autorităţilor ruse de zilele trecute şi chiar dacă problemele sunt rezolvate pentru iunie, cine poate spune ce se va întâmpla în iulie sau august?", a remarcat, retoric, comisarul.

"Sistemul tot nu funcţionează perfect. Avem săptămâna aceasta întrevederi la Moscova şi la Kiev şi vom discuta aceste probleme, dar nu există o soluţie rapidă şi simplă. E vorba despre mulţi bani şi despre mult gaz. Sistemul anterior nu a fost foarte productiv, aşa că schimbarea sistemului şi a relaţiilor nu va fi uşoară. De aceea spun că trebuie să fim bine pregătiţi în caz de urgenţă", a evidenţiat Andris Piebalgs.

Oficialul UE a vorbit şi despre dificultăţile care apar în relaţia dintre Gazprom şi pieţele europene. "Cumpărăm gaz rusesc, avem toate intenţiile să continuăm să cumpărăm gaz rusesc şi Rusia are toate intenţiile să continue să vândă gazul către piaţa europeană. Întotdeauna vom avea dificultăţi în a accepta...(regulie de funcţionare ale pieţei ruseşti, n.r.). Organizarea pieţei gazului este diferită în Rusia faţă de Europa. Noi respectăm deplin acest lucru, respectăm regulile ruseşti pe piaţa rusească, Rusia respectă regulile UE pe piaţa UE. Nu va fi niciodată un proces uşor, pentru că Gazprom este un monopol de piaţă, iar noi aven o piaţă liberalizată şi avem toate intenţiile să menţinem piaţa aşa", a explicat comisarul european Andris Piebalgs.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0881
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3364
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4655
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8273
Gram de aur (XAU)Gram de aur614.9369

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
hiperambrozia.com
le-chateau.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb