Piedone adresează din nou un apel Municipalităţii

F.A.
Politică / 19 septembrie 2012

Primarul Cristian Popescu - Piedone a solicitat din nou sprijinul Primăriei Municipiului Bucureşti, în ceea ce priveşte sancţionarea regiilor care execută lucrări edilitare, fără a aduce ulterior carosabilul la starea iniţială, se arată într-un comunicat transmis redacţiei.

Edilul Sectorului 4 a arătat că, deşi încheiate intervenţiile, trotuarele sunt în continuare pline de şanţuri şi gropi, deşi sumele alocate executării unor astfel de lucrări au fost demult încasate de către antreprenori.

"Cu această problemă se confruntă, din păcate, toate primăriile de Sector. Eu, unul, am mai semnalat, iar astăzi lansez din nou un apel. Este inadmisibil ca, după doi ani, în locaţiile în care au intervenit aceşti < < edilitari > > Enel, Luxten, Distrigaz sau Apa Nova, asfaltul să nu fie adus la starea iniţială", a declarat primarul.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3408
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7795
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8417
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4015
Gram de aur (XAU)Gram de aur624.9110

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb