Fondul suveran de investiţii al Norvegiei a raportat, ieri, pierderi de 278 de miliarde de coroane norvegiene (29,71 miliarde de dolari, respectiv 26,4 miliarde de euro) pentru trimestrul al treilea din 2026, performanţa sa fiind afectată de scăderea randamentelor obligaţiunilor, conform Reuters.
• Randamentul investiţiilor în instrumente cu venit fix: -3,5%
Randamentul investiţiilor globale a fost de minus 0,5%, după cum a anunţat cel mai mare fond suveran de investiţii din lume, care, la 30 septembrie, deţinea active de aproximativ 2.090 miliarde de dolari. Randamentul investiţiilor în instrumente cu venit fix a fost de minus 3,5%. Aceste investiţii reprezintă mai mult de un sfert din portofoliul fondului. Aproximativ 70% din investiţiile în instrumente cu venit fix sunt în obligaţiuni guvernamentale.
În trimestrul al treilea s-au vândut masiv obligaţiuni la nivel global, randamentele bondurilor guvernamentale ajungând la niveluri apropiate de cele din timpul crizei financiare, pe fondul sporirii temerilor privind datoria guvernamentală în SUA şi Europa. În plus, băncile centrale au majorat dobânzile ca să contracareze creşterea inflaţiei.
”Randamentul Fondului a fost aproape nemodificat, uşor negativ, după ce majorarea dobânzilor a dus la rezultate mai slabe ale investiţiilor noastre în instrumente cu venit fix”, a anunţat directorul adjunct al Fondului, Trond Grande.
• Randamentul investiţiilor în acţiuni: 0,5%
Randamentul investiţiilor în acţiunile companiilor a ajuns la 0,5%, cu mari diferenţe între sectoare, conform sursei citate. ”Companiile din energie au avut cele mai mari creşteri, iar sectoare mai sensibile la dobânzi, cum sunt utilităţile şi domeniul imobiliar, au scăzut”, a precizat Grande.
Domnia sa a declarat pentru Reuters că Fondul suveran de investiţii al Norvegiei a fost puţin precaut faţă de piaţa bursieră în ansamblu şi faţă de unele mari companii de tehnologie. Aceste decizii au făcut ca fondul să deţină o proporţie mai mică din sectorul tehnologic pentru o perioadă destul de lungă, dar conducerea este mulţumită de cum este structurat fondul acum, deşi ”nimic nu este bătut în cuie”, a menţionat Grande.
În timp ce investiţiile în acţiuni reprezintă 72,1% din portofoliul fondului, plasamentele în instrumente cu venit fix reprezintă 25,8%. De asemenea, Fondul suveran de investiţii al Norvegiei are investiţii în imobiliare şi în infrastructura de energie regenerabilă.
Înfiinţat în 1996, Fondul suveran de investiţii al Norvegiei deţine aproximativ 1,5% din totalul acţiunilor listate la nivel global, în aproximativ 7.100 de companii, ceea ce îl face cel mai mare investitor suveran din lume.
Alimentat de veniturile din petrol şi gaze ale statului norvegian, pe care le investeşte în diferite categorii de active la nivel mondial, valoarea fondului a atins suma de 21.268 miliarde de coroane (1.858 miliarde de euro) la finele anului trecut.
Fondul trebuie să urmeze un indice de referinţă stabilit de Ministerul de Finanţe al Norvegiei, acţiunile fiind monitorizate în raport cu indicele FTSE Global All Cap; acest lucru înseamnă că fondul dispune de o marjă redusă de manevră pentru a se abate de la indicele respectiv, putând subpondera sau suprapondera anumite acţiuni, conform Reuters. Randamentul fondului a fost inferior cu 0,18 puncte procentuale indicelui de referinţă în trimestrul al treilea.




























































Opinia Cititorului