PIPEREA ŞI ASOCIAŢII COMUNICĂ: "BCR a recunoscut că dobânda este calculată netransparent"

A.T.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 22 februarie 2011

Gheorghe Piperea

Gheorghe Piperea

Prima înfăţişare în dosarul ce are ca obiect acţiunea pornită de primul grup de clienţi nemulţumiţi împotriva BCR, pentru anularea clauzelor abuzive din contractele de credit a avut loc ieri. Potrivit casei de avocatură "Piperea şi Asociaţii" care îi reprezintă clienţii nemulţumiţi, BCR ar fi recunoscut, ieri, că dobânda de referinţă variabilă nu este un indice independent şi accesibil consumatorilor, spre deosebire de Euribor sau Robor.

Avocatul Gheorghe Piperea a declarat pentru ziarul BURSA: "Practic, din întâmpinarea depusă, BCR şi-a recunoscut vina. A doua gafă imensă în acest caz a fost denunţarea actului adiţional din septembrie 2010. După ce s-au ţinut cu dinţii de legalitatea acestui act, într-un final l-au denunţat. În aceste condiţii, mă aştept să avem rapid câştig de cauză în acest proces".

Potrivit unui comunicat al "Piperea şi Asociaţii", odată cu întâmpinarea, BCR a depus ieri şi o cerere reconvenţională prin care solicită instanţei de judecată adaptarea contractelor de credit ce fac obiectul litigiului în sensul stabilirii ratei dobânzii ca fiind formată din valoarea indicelui de referinţă aferent valutei în care a fost încheiat contractul de credit (Euribor/Robor) plus marja formată din valoarea diferenţei dintre DRV (dobânda de referinţă variabilă internă a BCR) şi indicele de referinţă la 6 luni (Euribor/Robor) plus marja fixă din contractul iniţial.

Prin argumentaţia adusă, practic BCR recunoaşte justeţea susţinerilor referitoare la cea mai importantă clauză abuzivă contestată în proces, şi anume că dobânda variabilă este calculată în mod netransparent, afirmă avocatul Piperea.

Pe de altă parte, comisioanele de risc şi administrare se păstrează, mai spune avocatul Piperea, deşi au fost calificate ca ilegale atât de către instanţele de judecată cât şi de ANPC în anii 2009-2010.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. si de ce respectivi clienti nu-si refinanteaza creditul de la bcr?

    nu prea inteleg ce vrea avocatul asta. dpmdv cam pierde procesele si e disperat ca nu or sa mai vina clienti la el... si vb aia... 200 de coco sunt 200 de coco

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2644
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5839
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5564
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1267
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.7094

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb