Pistele de bob amenajate în Pădurea Gârboavele cu fonduri de la CJ Galaţi sunt aproape gata. Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean, a mers personal pentru a asista la probele de funcţionare.
”Am verificat, împreună cu echipa de constructori, stadiul lucrărilor la pistele de bob din Pădurea Gârboavele. Pe ambele trasee, cu o lungime totală de 1,5 km, au fost montate şi echipamentele electrice, camerele video şi senzorii de siguranţă, iar în prezent se desfăşoară testele de funcţionare, necesare pentru autorizarea şi darea în folosinţă a instalaţiilor destinate publicului. În paralel, se realizează ultimele finisaje la cele două piste de biciclete - traseul de familie (2,6 km) şi traseul competiţional (4,3 km). Totodată, au fost finalizate zonele de relaxare, inclusiv locurile de joacă pentru copii şi amfiteatrul în aer liber, iar în curând va fi finalizată şi montarea panoului de căţărare”, a spus Costel Fotea.
Investiţia reprezintă o premieră pentru Regiunea SE. Proiectul include amenajarea a două piste cu o lungime totală de 1,5 kilometri.
”Vom oferi o nouă experienţă de neuitat în Parcul de Aventură din Pădurea Gârboavele, în materie de adrenalină şi relaxare în aer liber. Astfel, pe lângă traseele de aventură şi tiroliene, vom amenaja şi celebrul bob suspendat. Ne dorim să avem cea mai lungă pistă de bob suspendat din ţară.
În cadrul acestei investiţii, vor fi montate două instalaţii tip alpine coaster (bob vară/iarnă), una dintre instalaţii fiind unică în ţară, iar coborârea fiind realizată cu ajutorul gravitaţiei. Cealaltă instalaţie alpine coaster va pune accent pe adrenalină, pentru cei care caută senzaţii tari, cu numeroase curbe, trasee printre copaci şi prin tuneluri amenajate pe sub pământ. Suntem bucuroşi să aducem şi la Galaţi această inovaţie din industria parcurilor de aventură şi sunt sigur că bobul suspendat din Parcul de Aventură va deveni una dintre cele mai apreciate atracţii din regiune”, a declarant Costel Fotea.
De asemenea, în paralel, se lucrează şi la pistele de mountain-bike, cu o lungime totală de 7 km, pe un spectaculos traseu, prin mijlocul pădurii. Va fi o pistă cu dificultate mai mică (family) şi o pistă cu dificultate mai mare, pentru competiţii.
”Investiţia totală, în valoare de 15 milioane de lei, va transforma Pădurea Gârboavele într-un parc de aventură modern, unde fiecare vizitator - de la cei mici la cei mari - se va putea bucura de adrenalină, natură şi experienţe de neuitat”, a anunţat Costel Fotea.
(Articol preluat din revista BURSA Construcţiilor)
• Investiţie din fonduri transfrontaliere pentru amenajarea parcului Casei Cuza Vodă din Galaţi
Consiliul Judeţean Galaţi a anunţat că va reamenaja parcul Casei Cuza Vodă, cu fonduri ce vor depăşi 1,53 milioane de euro. Finanţarea provine din fonduri transfrontaliere accesate în cadrul unui proiect ce are ca scop punerea în valoare a parcurilor ce aparţin de două importante obiective de patrimoniu istoric de pe ambele maluri ale Prutului, respectiv Muzeul Casa ”Cuza Vodă” din Galaţi şi Conacul lui Manuc Bey din Raionul Hânceşti, Republica Moldova.
”Parcul imobilului în care au locuit Alexandru Ioan Cuza şi familia sa îşi va recăpăta farmecul de altădată, redând atmosfera epocii în care, la Galaţi, se puneau bazele Unirii Principatelor Române. Acest obiectiv face parte din proiectul „La pas prin istorie”, lansat de Consiliul Judeţean Galaţi în parteneriat cu Raionul Hânceşti din Republica Moldova. Pentru Galaţi, care beneficiază de un buget de 450.000 de euro, acest demers reprezintă o continuare firească a proiectului prin care Consiliul Judeţean a reabilitat şi consolidat Muzeul Casa „Cuza Vodă”. Ambianţa romantică, specifică grădinilor din secolul al XIX-lea, va adăuga o nouă dimensiune acestui edificiu emblematic pentru istoria noastră şi pentru drumul Micii Uniri”, anunţă Consiliul Judeţean Galaţi.
În cadrul proiectului, soclul şi statuia lui Alexandru Ioan Cuza vor fi expertizate şi restaurate. Totodată, vestigiile arheologice, descoperite în 2020 în timpul lucrărilor de restaurare şi consolidare a muzeului, vor fi conservate şi puse în valoare printr-un sistem prevăzut cu microclimat, lumini şi sticlă care să permită vizionarea.
„«La pas prin istorie»” este o veritabilă punte între trecut şi viitor, între generaţiile care au clădit istoria şi cele care o duc mai departe”, a transmis Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.




























































Opinia Cititorului