PLASAMENTE ALTERNATIVELicitaţii fără frontiere

Marius Tiţa
Ziarul BURSA #Investiţii Personale /


Marius Tiţa

Scriam de vânzarea, cu 6 milioane de euro, la Hong Kong, a unei picturi de Adrian Ghenie, şi anunţam o nouă vânzare, de fapt apariţia unei noi picturi a celui mai de succes financiar român, într-o licitaţie Sotheby's chiar la Londra. Şi au fost două, una de seară şi alta de zi, mai puţin importantă, cu preţuri mai mici dar tot cu nume mari.

Aşadar, "Pie Fight Interior", o lucrare de mari dimensiuni, din 2012, în plină epocă a seriei de portrete gelatinos masacrate, de parcă modelul trecuse printr-o aruncare cu plăcinte sau frişcă direct în faţă. Trecuse pe la Pace Gallery, din New York, şi atât, nu şi prin vreo altă licitaţie. Estimarea avea o deschidere de un milion de lire sterline şi vorbea de 2,4-3,4 milioane. Mă aşteptam ca preţul să decoleze măcar spre 3 milioane, dacă nu chiar 4, dar s-a oprit la 2.855.800 de lire sterline. Ceea ce este un preţ foarte bun dar nu ne mira dacă, aşa cum speram, creştea. Lucrarea a fost dată la şedinţa "Contemporary Art Evening Auction" de miercurea trecută.

Menţiunea "evening" ne indică faptul că este şedinţa mai importantă, mai bogată, dintre cele două şedinţe "Contemporary Art Auction", a doua fiind "day". Şi urmează la scurt timp după prima, eventual a doua zi. Aşa a fost şi cu evenimentul de la Londra, vânzarea de zi a avut loc joi. Ca să ilustreze exact aceste observaţii, şi aici s-a dat o lucrare de Adrian Ghenie, pictorul nostru de milioane, doar că acum a primit cam 120 de mii de lire sterline. Se numeşte "Basment Feelings", dacă traducem, stricăm şi filosofia şi poezia, şi este o lucrare din 2007, în griuri gri, reprezentând o încăpere sinistră ca turnată în beton. Pictura, în ulei pe pânză, era estimată la 60-80 de mii, deci creşterea este semnificativă.

Şi a mai fost o a treia vânzare Ghenie, tot joi, când se dădea "Subsolul". Dar nu la Londra ci chiar aici, la noi, în Bucureşti. "Marina" este o pictură din 1991, când artistul din Baia Mare avea doar 14 ani şi "Şcoala de la Cluj" era, cel mult, în faza de schele. Totuşi, şi în această lucrare pe care nici măcar la începutul epopeii sale nu o putem plasa, se poate sesiza opţiunea cromatică şi alte elemente ce vor deveni caracteristice. Pictura în ulei pe carton de 38 pe 50 cm, a fost vândută cu 28 de mii de euro dar şi mai uimitoare este estimarea, de numai 3-5 mii de euro! Celelalte vânzări Adrian Ghenie, de două-trei luni încoace, au fost de nivelul milioanelor de euro, desigur, fiind vorba de lucrări consacrate şi de mari dimensiuni.

La Bucureşti, pictura lui Adrian Ghenie a fost vândută într-o şedinţă Artmark numită "Top 100 Mari Maeştri ai Artei Româneşti", care a adunat 1,5 milioane de euro. Cel mai mare preţ al licitaţiei a fost de 120 de mii de euro, exact estimarea maximă, oferit pentru "Irina" de Tonitza. Nu este singura ofertă cu semnătura Tonitza, un nud cu spatele a ajuns chiar la 70 de mii de euro. Desigur, a fost şi Nicolae Grigorescu, nu puţine şi nu ieftine. "Ţărăncuţă cu mărgele albastre" a fost estimată la 45 de mii de euro dar s-a dat cu 95 de mii.

De ceva timp, piaţa de artă se internaţionalizează, limitele, şi nu numai graniţele, dispar pur şi simplu. Se poate licita de la distanţă, fără nicio problemă, iar licitaţii online se fac de ceva timp. Chiar a trebuit să fie create reguli speciale pentru acest tip de vânzare, reguli care au fost reanalizate şi îmbunătăţite când pandemia le-a făcut vedeta zilelor de acum. Nu numai casele de licitaţie vând online ci şi galeriile, acum saloane şi târguri renumite sunt exclusiv online, şi chiar artiştii singuri vând "pe calculator". Obiectele de artă şi de colecţie sunt concret fizice, dincolo de spiritualul pe care îl generează şi susţin, astfel că firmele de transport internaţional tureză motoarele pentru a ne aduce la uşă cumpărăturile făcute oriunde în lume.

Să ne transportăm şi noi, la Londra dar şi în timp, la licitaţia Sotheby's din seara londoneză de miercuri, când Ghenie a fost însoţit de Basquiat şi Banksy, alături de care a apărut în mai multe licitaţii, desigur, nu de la Bucureşti. Dacă celebrul necunoscut englez a reuşit 7,5 milioane de lire sterline, americanul Jean-Michel Basquiat s-a apropiat de această sumă dar din două vânzări, una de 5 şi alta de 2,25 milioane de lire sterline. Culmea, lucrarea lui Banksy nu este vreun şablon deştept de pus pe pereţi ci chiar o pictură, una în ulei pe pânză. Realizată în 2005, lucrarea este o parafrază satirică la iazul cu nuferi al lui Monet, peisaj idilic în care contemporanul nostru aruncă două cărucioare de supermarket şi alte obiecte inutile, cam ca în lacurile de pe la noi. Titlul, "Show me the Monet", este de toată isprava şi conturează perfect opera de faţă, care a fost imaginea-simbol a licitaţiei.

Cu 5,138 de milioane de lire sterline, Gerhard Richter continuă să îl depăşească pe mult mai tânărul Adrian Ghenie. Dar nu pentru mult timp. Expresia este, evident, diferită, iar lucrarea artistului german este una de muzeu, realizată în 1991, când Adrian Ghenie avea doar 14 ani dar încerca deja să îl pună la punct pe Turner, chiar pe terenul acestuia. Măr rog, un fel de teren, fiind vorba de o "Marină".

La vânzarea londoneză de zi, de artă contemporană, Basquiat a lipsit iar Banksy a luat 315 mii de lire sterline pentru un stencil, acel desen cu şabloane, care nu este făcut pe un zid, de această dată, ci pe o hârtie. Estimarea acestei năzdrăvănii nu trecea de 80 de mii de euro, destul de mare, oricum. Deşi trebuiau să fie mai mici, la această şedinţă, preţurile au crescut semnificativ, lăsând mult în urmă estimările maxime: Matthew Wong, de la 60 de mii, estimarea maximă, la 402 mii, preţ de adjudecare, Yoshitomo Nara, de la 80, la 277 de mii, James Turrell, de la 180 de mii, la 302 mii.

Un desen în cărbune de Dana Schutz, artistă născută în 1976, a urcat de la o estimare de cel mult 40 de mii de lire sterline, la o adjudecare de 315 mii! Deşi este americancă, artista s-a lansat, ca şi Ghenie, prin galeriile din Berlin. Deci, sigur vom mai auzi de ea şi, mai ales, de performanţa sa în sălile de licitaţii de artă. În iunie trecut, la o licitaţie Sotheby's de la New York, o pictură din 2008, dar care părea cam de la 14 ani, s-a dat cu 487,5 mii de dolari, aproape o jumătate de milion. Cu asupra de măsură, milionul de dolari se rotunjise deja, în noiembrie 2019, tot la New York, când pictura sa aproape abstractă, "Shooting in the Air", a primit 1,095 milioane de dolari, estimarea maximă fiind, oricum, de 800 de mii. Primul deţinător al lucrării a fost o galerie din Berlin, de acolo a cumpărat-o cel care, anul trecut, a dus-o la Christie's, că despre ea este vorba, ca organizator al licitaţiei. Pe drumul spre licitaţiile de succes, indicatoarele sunt în limba germană!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
BTPay
ADAMA
elco

Curs valutar BNR

26 Noi. 2020
Euro (EUR)Euro4.8738
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0922
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5042
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4621
Gram de aur (XAU)Gram de aur238.7471

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cramele Cotnari
Aratoys
hygienium.com
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
Legal Accelerators

ENGLISH SECTION

more articles

Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie