PLASAMENTE ALTERNATIVEPlimbare printre picturi şi preţuri

Marius Tiţa
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 02 februarie


Marius Tiţa

Spre deosebire de licitaţiile din februarie, care se referă la colecţia unei singure persoane, un singur colecţionar, cele din ianuarie au avut ca subiect colecţia unei familii de colecţionari. Sau, oficial spus, "patrimonial unfamilii de colecţionari". ei Deşi licitaţia organizată de Artmark s-a ţinut pe 26 ianuarie, nu poate fi vorba de familia Împu, Odi şi Sini, a sa soţie. Ei nu colecţionau artă, că erau deja subiecte de pictură şi sculptură, iar foarte multe dintre loturile colecţiei apărute în cele două licitaţii au fost create post-mortem, după intoxicarea lor cu plumb, în decembrie 1989. Iar altele chiar după anul 2000.

Fiind vorba de o aceeaşi colecţie, vom evoca vânzările după autori, foşti şi actuali. Avem de unde alege, au fost 393 de loturi, din care 195 în licitaţia din 26 ianuarie, restul, în cea organizată două zile mai târziu. Preţul de pornire nu ne poate da prea multe informaţii, iar cel de estimare nici nu există. Asta pentru că toate preţurile de catalog au fost fixate la o sută de euro. Nu este prima dată, nici a doua. Este o idee de acum 2-3 ani, care atrage publicul să-şi aplece atenţia asupra ofertei, altfel cumpărătorii noştri fiind extrem de sperioşi, fiind siguri că este prea scump, oricât ar costa, mai ales când nu este cunoscut preţul, iar când este afişat, nici nu este observat. Aşa, la numai o sută de euro, parcă îţi vine să te joci de-a cumpărătorul de artă. Şi nu se ştie dacă nu vei câştiga vreun lot chiar la acest preţ promoţional. Este o posibilitate, neconfirmată de realitate, că nu s-a dat nimic la preţul de pornire, 100 de euro, dar nici nu a rămas ceva nevândut! Cu 200 s-au dat 1+ loturi, câteva cu 300, din ce în ce mai multe cu 400 şi 500, dar nu avem o creştere continuă, că mi se pare că la 700 sunt mai multe ca la 800. Şi aşa mai departe, până la 4.250+4.500 de euro. Unde prima cifră vorbeşte de prima licitaţie, şi a doua, de a doua. Cel mai mare preţ al celor două zile de licitaţie a patrimoniului unei familii de colecţionari a fost de 28 de mii de euro, licitaţi nu pentru un patrimoniu sau sub-patrimoniu, ci pentru un mic tezaur, mic, deşi oferă: 1.579 obiecte de argint 925, 65 obiecte de aur 14k, 6 obiecte din aur 18k, 22 obiecte de metal comun. Se adaugă 5,499 kg brute, mai ales din argint 925, în greutate de 5,070 kg, 282,13 g de aur 14k, 23,78 g de aur 18k, 122,11 g de obiecte din metal comun şi chiar pietre nemontate, în greutate de 0,89 g. Desigur, preţul de pornire a celor 5 kile de strălucire nu a fost de 100 de euro, ci un pic mai mare, de 8,5 mii de euro. Tot în acest caz, singurul în aproape 400 de loturi, avem şi un "preţ de listă", care este de 31 de mii de euro.

La artă plastică, pictură şi sculptură, preţul cel mai mare a fost de 4.750 de euro. A fost licitat, la şedinţa din 26 ianuarie, pentru o pictură de Rudolf Negely, artistul care s-a născut şi a murit în Ungaria, dar se vinde mai ales în România. Al doilea preţ, 4,5 mii de euro, a fost oferit la a doua şedinţă, pentru "Natură statică cu pahar cu garofiţe şi coş cu cireşe", de Elena Muller Stăncescu. De acelaşi autor, în aceeaşi şedinţă, s-au mai dat "Ghivece cu muşcate", "Crizanteme" şi "Natură statică cu peşti şi legume", cu câte o mie de euro fiecare. La şedinţa anterioară, artista realizase cote mai bune: "Flori de câmp", cu 2,250 de mii de euro, "Bujori", cu 1,8 mii de euro, şi "Ghivece cu primula", cu 1,2 mii de euro. În economia prezentării, loturile nu sunt grupate după autor, ci cam după subiect. Astfel, florile de câmp ale Elenei Muller Stăncescu, puse într-un coş de nuiele, au fost precedate de o pictură de Petre Bărcănescu, despre care iar nu se ştie nimic, nici măcar anii între care a trăit. "Coş cu maci şi muşeţel" s-a dat cu 600 de euro şi are acelaşi model cu coşul redat de pictoriţă.

Prima licitaţie a numitului patrimoniu a debutat cu trei gravuri de Marcel Chirnoagă, date cu 400, 900 şi 1,2 mii de euro. A mai fost o grozăvie de monstru mecanic, adjudecată cu 700 de euro. În a doua licitaţie, s-au dat cinci gravuri de Chirnoagă: "Adoraţie", "Tigrii", "Scenă mitologică", "Casa maurilor", fiecare cu câte 500 de euro, şi "Dealuri", care s-a dus la 600 de euro. În ambele licitaţii s-au vândut şi alte gravuri. Cele de Ştefan Câlţia au fost adjudecate cu 1,2 mii, 900 şi 600 de euro, la prima şedinţă, şi cu 1,4 mii, 1,2 mii, 600 şi 400 de euro, la a doua şedinţă. De o prezenţă generoasă, 5+6 lucrări, se bucură şi contemporanul nostru Ştefan Pelmuş, care merită mult mai multă apreciere. Nicolae Blei este şi el un cunoscut artist contemporan, pictor şi părinte de pictori. La licitaţia Artmark a fost prezent cu 6+5 picturi, adjudecate cu preţuri între 500 şi 1,2 mii de euro. Preţul mare a fost oferit pentru un puternic decupaj pe lung din lunca Argeşului, cândva, la începutul toamnei de culori nebune.

La licitaţia în discuţie, preţurile au oscilat între 600 şi o mie de euro. Petre Velicu, artist cu Parisul în biografie, a obţinut 1,8 mii de euro pentru o lucrare emblematică, dar între 600 şi 800 de euro, pentru celelalte patru oferte. Ion Iancuţ a obţinut 2,250 de mii de euro pentru o sculptură, "Copil de altar", 1,4 mii pentru "Clopotar", tot sculptură, 1,2 mii de euro tot pentru un "Clopotar", dar nu sculptură, ci pastel pe hârtie, şi 600 de euro pentru un alt pastel.

Jules Perahim este un artist cu trecut în România şi bine cotat în Franţa. Am amintit de mai multe ori despre biografia sa teribilă, inclusiv despre faptul că noi credeam că a murit de mult când am aflat, în 2008, că tocmai se întâmplase. În licitaţiile de început de an de la Artmark au fost oferite 3+3 loturi. O mapă cu 13 litografii, semnate şi numerotate cu creionul, a primit 900 de euro, iar cele trei farfurii au fost date cu preţuri diferite, câte o mie de euro, primele două, şi 500 de euro, a treia, ultima, din a doua licitaţie. O xilogravură dintre cele despre proverbele româneşti, realizată înainte de plecarea din România, a primit 400 de euro.

Nicolae Furduescu a participat doar la prima licitaţie: un bal dintre cele în care excelează, dat cu o mie de euro, un nud, dimineaţa, cu 800 de euro, şi un superb peisaj bucureştean, Calea Rahovei, adjudecat pentru 700 de euro. Ion Stătescu era din Ploieşti şi picta, debut du siPcle, nuduri feminine. Trei dintre ele au primit, fiecare, câte 1,8 mii de euro, fie că era o scenă din Babilon făcută ca la Paris, fie că este vorba de o reverie bine susţinută în expresie. Un portret cu basma "În grădina cu nalbe" a primit doar 500 de euro. În a doua licitaţie, o "Intimitate" de zile mari a primit 1,6 mii de euro.

Sunt multe lucrări ce ar trebui amintite şi tot atâtea semnale pe care le vom înţelege mai târziu. Să încheiem plimbarea printre picturi şi preţuri cu "Parizianca" lui Dimitrie Berea, din 1956. Poate că mi s-a făcut un dor teribil de Parisul marilor muzee şi al expoziţiilor eveniment. Mai ales de când am aflat că Centre Pompidou se va închide pentru a-şi strânge şuruburile. Da, din 2023, dar noi ne temem de pe acum.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
BTPay
GRAMPET GROUP
ALPHA BANK
ifep.ro
UNNPR
Hidroelectrica

Curs valutar BNR

06 Dec. 2021
Euro (EUR)Euro4.9483
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3786
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.7500
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8051
Gram de aur (XAU)Gram de aur250.8945

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro