PNL a sesizat Avocatul Poporului privind modificarea Codului Fiscal

A.C.
Politică / 13 noiembrie 2017

PNL a sesizat Avocatul Poporului privind modificarea Codului Fiscal
  • document ataşat Sesizarea PNL
    apasă aici pentru a descărca.

    Partidul Naţional Liberal (PNL) a depus astăzi la Avocatul Poporului sesizarea în vederea contestării la Curtea Constituţională (CCR) a Ordonanţei de Urgenţă privind modificarea Codului Fiscal, potrivit unui comunicat de presă remis Redacţiei.

    Sesizarea privind OUG 79/2017 va fi depusă la ora 13:00, de către purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă şi de către deputatul Ioan Cupşa, preşedintele Comisiei Juridice a PNL.

    PNL a criticat în repetate rânduri modificările decise de Guvern la Codul Fiscal, ameninţând inclusiv cu moţiunea de cenzură.

    PNL a anunţat deja miercuri iniţierea moţiunii de cenzură şi organizarea de proteste în stradă, urmare a măsurilor fiscale adoptate de Guvern. Preşedintele PNL, Ludovic Orban spune că, pentru moţiunea de cenzură, se va apela la "susţinerea fiecărui partid politic şi a fiecărui parlamentar".

    Bursa Construcţiilor

    www.constructiibursa.ro

    Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
    rominsolv.ro
    danescu.ro
    ziarlanegru.ro
    arsc.ro
    Stiri Locale

    Curs valutar BNR

    04 Sep. 2026
    Euro (EUR)Euro5.2524
    Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5199
    Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5832
    Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1135
    Gram de aur (XAU)Gram de aur649.5183

    convertor valutar

    »=
    ?

    mai multe cotaţii valutare

    Cotaţii Emitenţi BVB
    rod-print.ro
    explorebucharest.ro
    aiee.ro
    Cotaţii fonduri mutuale
    hartconsulting.eu
    Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
    BURSA
    Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
    Comanda carte
    Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
    The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
    BURSA
    BURSA
    Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
    The Kingdom of God on Earth
    Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
    Carte - The crisis solution terminus a quo
    www.agerpres.ro
    www.dreptonline.ro
    www.hipo.ro

    adb