Politică

4 octombrie 2006
Victor Ponta

PSD repetă paşii spre scena puterii

Cătălin BălanZiarul BURSA #Politică / 4 octombrie 2006 /

Viitorul PSD în contextul frământărilor, din ultima perioadă, din interiorul partidului a fost subiectul întrebărilor la care a răspuns deputatul PSD Victor Ponta, în vizita făcută la redacţia ziarului BURSA.

Conservatorii îl vor vota pe Maior, însă îl vor respinge pe Săftoiu

F.A.Ziarul BURSA #Politică / 4 octombrie 2006 /

Reprezentanţii Partidului Conservator în parlament îl vor vota astăzi pe social-democratul George Maior, candidat pentru funcţia de director al Serviciului Român de Informaţii (SRI), însă îl vor respinge pe Claudiu Săftoiu, propus pentru şefia Serviciului de Informaţii Externe (SIE), a anunţat, marţi, purtătorul de cuvânt al PC, deputatul Bogdan Ciucă, în cadrul unei conferinţe de presă.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

Executarea SNIF, amânată cu şase luni

Andreea ŞtefanZiarul BURSA #Politică / 28 septembrie 2006

Ca urmare a protestelor oragnizate, săptămâna aceasta, de Uniunea Sindicatelor din Îmbunătăţiri Funciare, reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice au decis amânarea cu şase luni a executării silite a Societăţii Naţionale de Îmbunătăţiri...

SNPPC ameninţă cu protest în stradă

Ziarul BURSA #Politică / 25 septembrie 2006

Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (civil) (SNPPC), afiliat la CNS Cartel ALFA, solicită Guvernului României o întâlnire de urgenţă între reprezentanţii guvernului pentru rezolvarea pe cale amiabilă a litigiilor...

<< mai multe ştiri >>
Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo