Politică

9 iulie 2012

Marga, criticat de jurnaliştii germani

F.A.Politică / 9 iulie 2012

Demersul ministrului de Externe, Andrei Marga, de a informa cancelariile occidentale cu privire la poziţia USL este criticat de jurnaliştii germani de la Frankfurter Allgemeine Zeitung, care îl consideră "neobişnuit, dar tipic" pentru noua putere de la Bucureşti, care nu face diferenţa între partid şi stat, relatează HotNews.ro.

Ionel Manţog, condamnat la cinci ani de închisoare

F.A.Politică / 9 iulie 2012

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis, astăzi, să îl condamne pe Ionel Manţog, fost preşedinte al PDL Gorj şi fost secretar de stat în Ministerul Economiei, la cinci ani de închisoare cu executare, sentinţa fiind definitivă, informează HotNews.ro.

Ponta a trimis Corpul de Control să verifice contractele de asistenţă juridică

F. A.Politică / 9 iulie 2012

În contextul reducerii cheltuielilor bugetare, Primul-ministru Victor Ponta a solicitat Corpului de Control să verifice contractele de asistenţă juridică şi reprezentare încheiate în perioada 1 ianuarie 2009 - 31 mai 2012 de către toate instituţiile şi autorităţile publice centrale, instituţia prefectului, precum şi de către toate regiile autonome, companiile naţionale şi societăţile comerciale la care statul este acţionar unic ori majoritar cu cabinete individuale sau asociate de avocatură, societăţi profesionale de avocatură sau societăţi profesionale de avocatură cu raspundere limitată.

Geografia politică

PRO ŞI CONTRA LUI BĂSESCU - PROTESTE DE TOATE FELURILEGeografia politică

VIVIANI MIRICĂZiarul BURSA #Politică / 9 iulie 2012

Bucureştiul s-a împărţit în teritorii politice: la Piaţa Victoriei, dar şi lângă Ateneu, vin "ungurenii" lui MRU, protestând împotriva suspendării lui Băsescu; în Piaţa Universităţii există două trotuare politice - la Teatrul Naţional, vin, în general, USL-iştii, contra lui Băsescu, iar vizavi, lângă fântână, cei care îi resping pe toţi, pe Băsescu, dar şi pe Antonescu, Ponta şi întreaga clasă politică.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
MRU lansează "platforma de centru-dreapta"

MRU lansează "platforma de centru-dreapta"

Adelina DabuZiarul BURSA #Politică / 9 iulie 2012

Fostul premier Mihai-Răzvan Ungureanu a fondat o mişcare civică - Iniţiativa de Centru-Dreapta (ICCD) - pe care a lansat-o în cadrul unei conferinţe de presă organizată vineri, în sediul asociaţiei - o casă veche, de pe strada Cobălcescu, din...

Ministrul Justiţiei respinge unele informaţii false

F.A.Politică / 6 iulie 2012

Guvernul s-a angajat, prin programul aprobat de Parlament cu ocazia învestirii, în direcţia continuării măsurilor de reformă în domeniul Justiţiei stabilite de România în relaţia cu Comisia Europeană, în cadrul Mecanismului de Cooperare şi...

Eveniment politic plătit, la Universitate

F. A.Politică / 6 iulie 2012

La Universitate, la ora 18:00, se va desfăşura un eveniment politic care va remunera prezenţa cu 40 lei/persoană, potrivit unui mesaj (SMS) primit de către un coleg de-al nostru.

Judecător de la CCR, ameninţat

F. A.Politică / 6 iulie 2012

Judecătoarea Aspazia Cojocaru ar fi fost ameninţată înaintea începerii şedinţei Curţii Constituţionale a României (CCR), privind suspendarea preşedintelui.

USL cere demisia Monicăi Macovei

F. A.Politică / 6 iulie 2012

Liderul europarlamentarilor PSD, Cătălin Ivan, a cerut, astăzi, demisia Monicăi Macovei, din Parlamentul European, relatează sursele de presă.

Ponta: Guvernul va respecta acordul cu FMI

F. A.Politică / 6 iulie 2012

Într-o declaraţie de presă la Palatul Victoria, primul ministru Victor Ponta a dat asigurări publice că Guvernul va respecta acordul cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi viitorul raport pe Justiţie al Comisiei Europene, relatează sursele de...

<< mai multe ştiri >>
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0943
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3411
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4922
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8734
Gram de aur (XAU)Gram de aur687.7477

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
tophotelawards.ro

more articles

Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo