Politică

16 iulie 2017
Laura Codruţa Kovesi

CODRUŢA KOVESI, DESPRE PRESUPUSA CERERE DE REŢINERE A ELENEI UDREA: "Nu am cerut niciodată procurorilor să dispună anumite măsuri sau soluţii"

A.C.Politică / 16 iulie 2017

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat că nu a cerut niciunui procuror din subordine să dea o anumită soluţie într-un dosar, după ce Mihaela Moraru Iorga, fost procuror DNA, a susţinut că i s-a cerut, printr-un intermediar, să o reţină pe Elena Udrea într-un dosar, deşi Camera Deputaţilor nu-şi dăduse avizul şi pentru arestarea acesteia, potrivit unor surse din presă.

Laura Kovesi (Sursa foto: captură Youtube)

KOVESI, ÎNTREBATĂ DESPRE ACŢIUNILE LA PURTĂTOR: "Putem verifica orice informaţie legată de bani şi circuite financiare"

A.C.Politică / 16 iulie 2017

Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţiei (DNA) Laura Kovesi, a declarat, întrebată despre acţiunile la purtător - formă în care, potrivit jurnaliştilor de la Rise Project, Liviu Dragnea ar controla firma Tel Drum - că DNA poate verifica orice informaţie legată de bani şi circuite financiare. Ea a mai precizat că a existat un dosar care a avut ca obiect firma Tel Drum, care a fost clasat în 2010, în timpul mandatului lui Daniel Morar, potrivit unor surse din presă.

Klaus Iohannis

IOHANNIS, DESPRE ACHIZIŢIA DE RACHETE DE TIP PATRIOT:"Noi nu ne pregătim să atacăm pe nimeni"

L.A.Politică / 16 iulie 2017

Actualizare 11:54 Compania americană Raytheon poate obţine un profit de 500 milioane dolari din contractul pentru rachetele Patriot

Compania americană Raytheon, unul dintre contractorii din contractul României de achiziţie a rachetelor Patriot din Statele Unite, poate obţine un profit de aproape 500 de milioane de dolari din tranzacţie, potrivit unor surse din presă.

-------

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, despre achiziţia de rachete de tip Patriot, că aceste dotări nu sunt gândite pentru a ataca pe cineva, potrivit unor surse din presă.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
<< mai multe ştiri >>
Teoria dobâzii
Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară”
rominsolv.ro
eximbank.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Apr. 2026
Euro (EUR)Euro5.0937
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3541
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5162
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8751
Gram de aur (XAU)Gram de aur645.5624

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
boromir.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
antreprenorinvremuritulburi.ro
targulnationalimobiliar.ro
carieraenergetica.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo