Politică

5 aprilie 2018
Traian Băsescu (Sursa forto: Twitter)

TRAIAN BĂSESCU:"Am cerut colaborarea SRI cu alte instituţii, dar niciodată protocolul cu Ministerul Public nu a ajuns la Preşedinţie"

D.I.Politică / 5 aprilie 2018

Senatorul Traian Băsescu, preşedintele PMP, a declarat în această seară că în calitate de şef al statului, în cadrul CSAT, a vorbit despre necesitatea colaborării interinstituţionale între SRI şi Parchetul General sau alte instituţii, dar a subliniat că el nu a citit niciodată protocolul semnat în 2009 între SRI şi Ministerul Public şi acest document, strict secret la acea vreme, nu a fost transmis la Preşedinţie, informează Agerpres.

Klaus Iohannis

Preşedintele Iohannis sesizează CCR cu privire la legea care modifică OUG privind pescuitul şi acvacultura

V.D.Politică / 5 aprilie 2018

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, astăzi, Curţii Constituţionale a României o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 85/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, considerând că actul normativ încalcă mai multe prevederi ale Constituţiei.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Valentin Popa şi Davor Vidi¹ (Sursa foto: Facebook)

Ministrul Valentin Popa s-a întâlnit cu ambasadorul Croaţiei

Dragoş IoniţăPolitică / 3 aprilie 2018

Ministrul Educaţiei Naţionale, Valentin Popa, a avut astăzi o întâlnire cu ambasadorul Croaţiei, Davor Vidi¹, cu această ocazie fiind subliniat angajamentul ambelor ţări pentru a asigura o educaţie de calitate minorităţii croate din ţara noastră,...

Online, politica este la mare preţ

Online, politica este la mare preţ

O.D.Ziarul BURSA #Politică / 3 aprilie 2018

Un partid, nenăscut în mod oficial, face "valuri" în mediul virtual. Aproximativ 30.000 de persoane s-au înscris pe site-ul viitorului partid "Mişcarea România Împreună", dintre care aproape 17.000 şi-au declarat dorinţa de a fi...

<< mai multe ştiri >>
Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0422
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4152
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3743
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9763
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.4646

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
aiiro.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo