Politică

28 iunie 2023
CSM transmite că Parlamentul României a ignorat principii constituţionale

CSM transmite că Parlamentul României a ignorat principii constituţionale

T.B.Politică / 28 iunie 2023

Consiliul Superior al Magistraturii a transmis, miercuri, după ce Camera Deputaţilor a adoptat modificările aduse legii pensiilor speciale, că, prin lipsa unei cooperări loiale, Parlamentul României a ignorat principii constituţionale, asumându-şi generarea unor "vădite consecinţe negative la nivelul întregului sistem de justiţie".

 Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul de la stat, fiind introduse excepţii

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul de la stat, fiind introduse excepţii

T.B.Politică / 28 iunie 2023

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul de la stat, fiind introduse mai multe excepţii, printre care persoanele alese în funcţii de autoritate sau demnitate publică, profesorii, persoane cu funcţii clericale sau de specialitate artistică, membrii Academiei Române, "persoanele care exercită un mandat în cadrul autorităţilor administrative autonome aflate sub control parlamentar şi care se finanţează integral din venituri proprii generate ca urmare a desfăşurării de activităţi şi operaţiuni specifice".

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Klaus Iohannis: " Situaţia din Moldova este critică"

Klaus Iohannis: " Situaţia din Moldova este critică"

D.R.Politică / 28 iunie 2023

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, astăzi, că situaţia din Republica Moldova este critică şi consideră că este datoria aliaţilor NATO de a găsi căi pentru a ajuta această ţară în a-şi creşte capacitatea de rezilienţă

Sursa foto: facebook / Parlamentul Romaniei - Camera Deputatilor

Parlamentarii rămân fără pensia specială

GEORGE MARINESCUZiarul BURSA #Politică / 27 iunie 2023

841 de foşti şi actuali senatori şi deputaţi beneficiază de indemnizaţia respectivă Valoarea ei se situează între 2200 lei şi peste 12.000 lei în funcţie de numărul mandatelor avute de fiecare dintre beneficiari Bugetul alocat în 2023...  

<< mai multe ştiri >>
Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Sep. 2025
Euro (EUR)Euro5.0707
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4290
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8604
Gram de aur (XAU)Gram de aur505.2770

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
roenergy.eu
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo