Prim-ministrul Rumen Radev a anunţat marţi că Bulgaria nu are ce căuta în „Coaliţia de Voinţă”, în timp ce gărzile ţării sale au mărşăluit alături de alte forţe armate europene în timpul festivităţilor de Ziua Bastiliei găzduite de preşedintele francez Emmanuel Macron, transmite Politico.
Într-o declaraţie adresată reporterilor la Paris, Radev, a afirmat că Macron l-a invitat personal să continue să participe la alianţă, dar a insistat că acesta nu este „locul Bulgariei”, informează Politico.
„Nu facem parte dintr-o coaliţie care insistă asupra continuării asistenţei financiare şi militare pentru Ucraina”, a adăugat Radev, salutând participarea Gărzilor ceremoniale bulgare la parada de Ziua Bastiliei ca fiind „un semn al relaţiilor extrem de bune dintre Bulgaria şi Franţa”, potrivit Politico.
„Cred că soluţia la acest conflict nu constă în prelungirea lui prin mijloace militare, ci într-o misiune diplomatică puternică”, a explicat liderul bulgar în cea mai recentă demonstraţie de scepticism faţă de sprijinul militar pentru Kiev, conform Politico.
Pe 9 iunie, ministrul Apărării, Dimitar Stoyanov, a anunţat că Bulgaria va înceta să doneze arme Ucrainei, înainte de a clarifica, o zi mai târziu, că vânzările comerciale de arme vor continua, adaugă Politico. Prim-ministrul a susţinut în repetate rânduri că războiul nu poate fi câştigat pe câmpul de luptă şi a descris anterior cauza Ucrainei ca fiind „condamnată”, mai adaugă sursa citată.
Prim-ministrul a insistat că Bulgaria rămâne pe deplin implicată în procesul decizional al NATO şi UE, potrivit Politico. De asemenea, el a apărat disponibilitatea Sofiei de a ameninţa cu un veto asupra celui mai recent pachet de sancţiuni al UE, după ce a ridicat obiecţii cu privire la includerea mai multor persoane, inclusiv a Patriarhului ortodox rus Kirill, informează Politico. „Nu este nimic în neregulă cu o ţară care îşi apără interesul naţional într-un cadru colectiv”, a spus el, potrivit Politico.
Macron a invitat lideri din întreaga Europă la Paris pentru a discuta despre sprijinul continuu pentru Ucraina şi pentru a participa la parada anuală de Ziua Bastiliei, transmite Politico. Condusă de Franţa şi Regatul Unit, „Coaliţia de Voinţă” reuneşte peste 30 de ţări care doresc să coordoneze garanţiile de securitate pe termen lung pentru Ucraina în cazul unui armistiţiu, informează Politico.

















































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 15.07.2026, 05:53)
Aceasta arata ca prim-ministrul Bulgariei este chiar bulgar si are capacitatea analitica sa inteleaga prioritatile si calea spre pace.
Ai nostri sunt in stare sa invete ceva ?
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 15.07.2026, 08:26)
Calea diplomatică puternică presupune ca Ucraina să cedeze deocamdată teritoriile ocupate urmând ca peste câțiva ani, tot pe cale diplomatică, să continue... cedările.
S-ar putea ca prioritățile Ucrainei să fie altele, iar agenții Moscovei, deși par proști, chiar sunt. :
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 15.07.2026, 07:35)
Bulgaria este in coalitie cu Rusia.
Si va fi in continuare tot cu Rusia.