Polonia îşi reafirmă planurile de consolidare a capacităţilor nucleare

T.B.
Internaţional / 17 februarie, 10:18

Polonia îşi reafirmă planurile de consolidare a capacităţilor nucleare

Ministrul Apărării polonez, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, a subliniat luni importanţa dezvoltării capacităţilor nucleare militare ale Poloniei, apreciind că în astfel de chestiuni sensibile „este mai bine să facem mai mult şi să vorbim mai puţin”, transmite EFE.

Kosiniak-Kamysz a adăugat că este „esenţial” să se lucreze la dezvoltarea armelor nucleare, o iniţiativă care „necesită diligenţă, hotărâre şi acţiune, nu dezbateri lungi”, potrivit EFE.

Declaraţiile ministrului vin în acord cu poziţia preşedintelui Karol Nawrocki, care a afirmat duminică într-un interviu televizat că este un „susţinător ferm al aderării Poloniei la un program nuclear” pentru a „garanta securitatea naţională împotriva unei Rusii agresive şi imperialiste”, notează EFE.

Nawrocki a îndemnat Polonia să „înceapă să acţioneze” pentru a dezvolta un „potenţial nuclear polonez” în conformitate cu reglementările internaţionale şi în coordonare cu NATO, informează EFE.

Polonia este semnatară a Tratatului de neproliferare a armelor nucleare din 1968, conform EFE.

Recent, prim-ministrul Donald Tusk şi-a nuanţat poziţia privind armamentul nuclear, trecând de la o poziţie precaută, descriind în 2024 posibilitatea deţinerii de arme nucleare drept „disproporţionată”, la o evaluare mai largă a „celor mai avansate capabilităţi, inclusiv a celor nucleare”, transmite EFE.

Tusk a sugerat chiar că dezvoltarea unui „arsenal nuclear propriu” ar putea fi preferabilă în locul dependenţei de alte ţări, notează EFE.

Armata poloneză a susţinut de mult timp participarea la un program de partajare nucleară (nuclear sharing) în cadrul NATO, conform EFE.

Din 2023, Adunarea de Securitate Naţională poloneză şi-a exprimat interesul pentru adaptarea avioanelor sale F-35 pentru transportul armelor nucleare, informează EFE.

Dezbaterea privind o posibilă dezvoltare a propriilor arme nucleare a fost readusă în prim-plan după Conferinţa de Securitate de la Munchen, unde cancelarul german Friedrich Merz a anunţat că a început discuţiile cu preşedintele francez Emmanuel Macron despre crearea unui factor de descurajare nuclear european, notează EFE.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Feb. 2026
Euro (EUR)Euro5.0953
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2940
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5781
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8604
Gram de aur (XAU)Gram de aur691.4237

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
oaer.ro
greenppa.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb