Ministerul polonez al Agriculturii a recomandat guvernului de la Varşovia achiziţionarea activelor Carrefour din Polonia, după ce retailerul francez şi-a anunţat intenţia de a se retrage de pe această piaţă, scrie Notes from Poland, de la care preluăm cele ce urmează. Autorităţile poloneze consideră că magazinele ar putea sta la baza unui lanţ naţional de retail alimentar, controlat de stat, capabil să contracareze „dominaţia lanţurilor de discount străine” şi să sprijine producătorii locali.
Carrefour analizează vânzarea operaţiunilor sale poloneze încă de la începutul anului, atrăgând interesul unor competitori precum Auchan (Franţa), Kaufland (Germania), Netto (Danemarca), Silpo (Ucraina) şi ¯abka (Polonia), potrivit presei.
Ministerul Agriculturii doreşte ca grupul alimentar de stat National Food Group (KGS) să participe la licitaţia pentru cele aproape 850 de magazine Carrefour, însă decizia finală aparţine Ministerului Activelor de Stat, care supraveghează KGS. Recomandarea reprezintă primul pas oficial către crearea unui lanţ naţional de retail - idee vehiculată încă din 2020 de fostul guvern conservator, dar niciodată implementată.
Oficialii susţin că, prin preluarea Carrefour, producătorii locali ar beneficia de o piaţă stabilă, iar statul ar putea influenţa preţurile într-un mod favorabil consumatorilor şi fermierilor. „O condiţie esenţială pentru dezvoltarea agriculturii poloneze este crearea unei pieţe comerciale naţionale”, a transmis ministrul Agriculturii, Stefan Krajewski, amintind „dominaţia lanţurilor străine” şi incertitudinile generate de contextul geopolitic actual.
În prezent, cele mai mari reţele de supermarketuri din Polonia sunt deţinute de companii din Portugalia (Biedronka), Germania (Lidl şi Kaufland) şi Franţa (Auchan), ceea ce alimentează argumentul autorităţilor pentru consolidarea unui jucător cu capital majoritar polonez.
Recomandarea a fost primită pozitiv de sectorul agroalimentar şi de sindicate. Uniunea Producătorilor şi Angajatorilor din Industria Cărnii consideră propunerea „unul dintre cele mai importante evenimente ale anului” pentru industrie, iar liderii sindicali afirmă că un retailer de stat ar putea ajuta şi întreprinderile mici şi mijlocii.
Carrefour operează în Polonia una dintre cele mai mari reţele de retail din ţară, cu aproape 850 de puncte de vânzare, 45 de centre comerciale, aproximativ 40 de benzinării şi cinci depozite logistice. Retailerul analizează, de asemenea, vânzarea celor aproape 460 de magazine din ţara noastră. Printre potenţialii cumpărători se numără ¯abka, care s-a extins recent local şi a ajuns la 100 de unităţi sub brandul Froo.
Carrefour a respins, însă, informaţiile privind o decizie finală referitoare la retragerea din România, afirmând că articolele din presă „nu reflectă un anunţ oficial” şi că strategia de investiţii rămâne neschimbată.
Carrefour România este al patrulea cel mai mare retailer alimentar din ţară, cu o cifră de afaceri de 12,54 miliarde lei, profit net de 52,4 milioane lei şi peste 10.100 de angajaţi.





























































1. Un lant de retail alimentar
(mesaj trimis de anonim în data de 29.11.2025, 13:04)
Un lant de retail alimentar controlat de stat nu e o idee rea dar ne intoarcem in comunism unde se stabilea la centru planul de aprovizionare.. adica ne intoarcem in timp. Ideea era sa fie ceva concurenta sa mai scada preturile care sunt totusi foarte sus la mancare, cel putin in Romania.
2. fără titlu
(mesaj trimis de prostul scolii în data de 29.11.2025, 13:24)
asta este SINGURA,dar Singura cale sa protejezi Agricultura si ind alimentara nationala de acesti pradatori numiti Hipermarketuri,care au distrus complexele zootehnice punand pe piata carne de calitate inferioara importata din Spania,Germania,PL,Ungaria,au pus in cap pomicultura cu importuri din Polonia,la Voinesti dau o mare parte din mere tot pt Polonia dar pt industrie,sa nu mai vorbim de paine,cat de buna era franzela de Bucuresti,acum ne dau painele cu seminte din aluat congelat la pret de 2 paini,iar noi nici nu mai macinam, dam graul vrac si importam aluat congelat prin intermediul acestor marketuri,adevarate cataclisme care au facut niste depozite logistice mai mari decat fosta Republica!
ce sa faci cu carpele din varf,multe proaste si mai multe corupte,ne ducem de rapa cu acesti conducataori destepti cu teancuri de diplome ,dar mai prosti decat un cizmar cu viziune si cu dragoste de tara(a lui)!
2.1. Comentariu eliminat conform regulamentului (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de Redacţia în data de 29.11.2025, 14:27)
...
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 29.11.2025, 16:12)
Cizmarul cu 4 clase a avut o "viziune" da , sa imparta romanii in "poporul" si "dusmanul poporului", unde "dusmanul poporului "e ra oricine era de fapt contra regimului ceausescu sau critica ceva, faptul ca a stat 3 ore la coada fara sa ia nimic, ca e frig in casa, ca la tv e program de 2 ore nevizionabile nici acelea, ori doar spunea un banc cu ceausescu.
Asa periculosi erau acei dusmani ai poporului ca nu erau lasati sa plece din tara, erau tinuti in puscaria prostiei comuniste.
N-aveai cu comenta ca regimul era asa perfid ca automat deveneai "dusmanul poporului", ca la trump, cine e contra lui trump e conta Americii. ma. lasa-ne , am mai auzit de-astea.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.11.2025, 13:32)
Așa ar trebui sa facă și România dacă Carerrfour vrea sa vândă .. România trezește te ..
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 29.11.2025, 15:30)
Ar putea in parteneriat public privat, ca dc il face doar de stat va fi aprozarele lui dragnea 2 gaura neagra si furaciuni.