Ponta: "Delta, locul ideal pentru un team building"

Politică / 28 august 2015

Actualizare 16:12 PONTA: " La Tulcea, am discutat cu miniştrii priorităţile până la sfârşitul anului"

Premierul Victor Ponta a declarat că deplasarea la Tulcea alături de miniştrii Cabinetului său nu a fost legată doar de proiectele ce privesc Delta Dunării, discuţiile informale fiind axate pe principalele priorităţi legislative guvernamentale până la finalul anului, şi anume Legea achiziţiilor publice, Legea salarizării din sistemul bugetar şi bugetul de stat pentru 2016, transmit surse din presă.

"Ca în fiecare an m-am văzut cu colegii mei, aşa, o jumătate de zi. Am discutat despre ce e mai important pentru toamnă, până la sfârşitul anului. Şi acum, dacă trece Codul fiscal şi sunt foarte bucuros, că era cel mai important proiect al primei jumătăţi de an, putem să trecem la următoarele proiecte pentru anul acesta care înseamnă Legea achiziţiilor publice, Legea salarizării în domeniul bugetar şi înseamnă bugetul pentru 2016. (...) Mi se pare locul ideal ca să facem pregătirea informală pentru ceea ce începe de la 1 septembrie, pentru că, după aceea, foarte greu mai este timp. După 1 septembrie o să fie în fiecare zi ceva care arde. Şi, dacă ne aşezăm şi ne stabilim priorităţile, lucrurile merg mult mai bine", a afirmat premierul la Tulcea.

Ponta a adăugat că echipa guvernamentală pe care o conduce este "destul de bine sudată".

"Şi toate lucrurile bune din economie, din partea socială, din creşteri de salarii, din scăderi de taxe trebuie să le implementăm. Deci, cam astea au fost, nimic spectaculos", a mai declarat premierul.

(S.A.)

-----------

Premierul Victor Ponta afirmă, într-o postare pe Facebook, că Delta Dunării rămâne, ca în fiecare an, locul ideal pentru o sesiune de team building alături de miniştrii Cabinetului, în vederea pregătirii politicilor publice până la sfârşitul anului.

"Delta Dunării - ca în fiecare an locul ideal pentru team building. Guvernul este o echipă sudată şi performantă, suntem colegi şi prieteni, iar pregătirea politicilor publice până la sfârşitul anului este extrem de importantă pentru toţi cetăţenii", a scris premierul vineri pe site-ul de socializare, ataşând două fotografii.

Şeful Executivului şi miniştrii au ajuns în Tulcea în jurul orei 10,40 şi s-au îmbarcat pe nava "Naiada" a Consiliului Judeţean Tulcea, informează surse din presă.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Chemati-l si pe SOV ca e pe-acolo pe un canal personal care l-a cumparat de la Dragnetta mafioso pericoloso

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

cristim.ro
digi.ro
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2025
Euro (EUR)Euro5.0890
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4112
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4466
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7902
Gram de aur (XAU)Gram de aur586.2085

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hiperambrozia.com
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
le-chateau.ro
cpbucharest.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb