Ponta s-a întâlnit cu preşedintele Parlamentului Republicii Moldova

F.A.
Politică / 30 septembrie 2013

Primul-ministru Victor Ponta s-a întâlnit, astăzi, cu preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Corman, aflat în vizită oficială în ţara noastră, conform unui comunicat de presă.

Şeful Guvernului României a evidenţiat ritmul intens al dialogului politic bilateral din ultima perioadă, derulat în aplicarea Parteneriatului Strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova.

Primul-ministru Victor Ponta a arătat că lansarea lucrărilor la gazoductul Iaşi-Ungheni şi acordul amiabil privind revenirea programelor Televiziunii Române în spaţiul media de peste Prut sunt exemple elocvente ale spiritului deschis, angajat şi pragmatic cu care cele două Guverne abordează temele de referinţă ale cooperării bilaterale.

Şeful Guvernului României a salutat eforturile depuse de Republica Moldova, în plan legislativ şi al acţiunii guvernamentale, pentru parcurgerea calendarului de reforme asociat integrării europene. Evoluţiile sesizate în ultima vreme în plan regional, inclusiv cele ce afectează exporturile de produse vinicole din Republica Moldova, fac cu atât mai notabil angajamentul democratic şi european al Chişinăului.

Premierul Victor Ponta a reiterat sprijinul deplin al României pentru procesul de integrare europeană a Republicii Moldova şi pentru îndeplinirea obiectivelor concrete avute în vedere în relaţia cu Uniunea Europeană până la finele anului 2014, îndeosebi în ce priveşte semnarea Acordului de Asociere (inclusiv a componentei de liber schimb) şi avansarea spre o decizie de liberalizare a vizelor.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb