Ponta: Suntem cu toţii datori să demonstrăm că tratăm în mod responsabil şi serios independenţa Curţii Constituţionale

F.A.
Politică / 31 iulie 2012

Premierul Victor Ponta a declarat: "În calitate de Prim-Ministru al Guvernului României, ţinând cont de importanţa situaţiei politice actuale, precum şi de angajamentele democratice pe care ni le-am asumat, doresc să transmit un semnal public referitor la asigurarea independenţei Curţii Constituţionale din România.

Din această calitate, vreau să somez toate părţile politice implicate în actualul conflict politic generat de procedura de suspendare a Preşedintelui României - indiferent că vorbim de preşedintele suspendat, de Parlamentul României sau de partidele politice din România - să se abţină de la orice formă de presiune publică sau directă la adresa Curţii Constituţionale sau la adresa unor judecători ai acestei instituţii. Apreciez în mod deosebit dacă acest apel va fi urmat de toate partidele parlamentare, fie că este vorba de PSD, PNL, PC, PDL, UDMR sau UNPR.

Este necesar ca, în acest moment complicat, care urmează unui referendum extrem de important, toate părţile implicate să se abţină de la orice declaraţie care poate fi interpretată ca presiune sau tentativă de influenţare a deciziilor Curţii Constituţionale. Este necesar să se evite orice tentativă de întâlnire sau contactare a judecătorilor Curţii Constituţionale, pentru a nu se interfera asupra deciziilor acestei instituţii".

Ponta a precizat că a garantat în faţa Comisiei Europene şi în faţa partenerilor internaţionali ai României cu privire la independenţa Curţii Constituţionale, şi că nimeni nu va încerca să influenţeze sau să conteste deciziile acesteia.

"Suntem cu toţii datori să demonstrăm că tratăm în mod responsabil şi serios independenţa Curţii Constituţionale, precum şi că respectăm întocmai deciziile acesteia", a adăugat acesta, potrivit unui comunicat de presă trimis redacţiei.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Cand toanta sare in sprijinul democratiei fiti siguri ca a pus la punct o alta magarie...

    fapt ce se vede daca urmarest latrinile lui felix vezi cum cacarezile lui isi dau duhul sa demoleze judecatorii curtii.

    javrele bolsevice nu au niciun respect fata de lege fata de bunul simt.. 

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3370
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7748
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7316
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3193
Gram de aur (XAU)Gram de aur642.8367

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
eduprosummit.ro
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb