Portugalia autorizează SUA să folosească baza aeriană din Insulele Azore

S.B.
Internaţional / 3 martie, 17:22

Portugalia autorizează SUA să folosească baza aeriană din Insulele Azore

Ministrul portughez de externe, Paulo Rangel, a declarat că Portugalia a acordat Statelor Unite autorizaţia de a utiliza baza sa aeriană Lajes din Insulele Azore, dar sub rezerva unor condiţii, printre care utilizarea acesteia doar pentru misiuni 'defensive', informează Agerpres.

'Nicio instalaţie din Azore nu a fost utilizată în vreun atac' al SUA în Iran, iar Portugalia 'nu este implicată în acest conflict', a susţinut luni seară ministrul portughez într-un interviu televizat.

El a menţionat că utilizarea acelei baze aeriene până vineri de către SUA s-a făcut în virtutea regimului general de autorizaţii tacite, care pot fi obţinute de peste 50 de ţări, inclusiv SUA, dacă Portugalia nu răspunde în termen de 24 de ore. 'Situaţia până vineri, înainte de atac, este un lucru, dar situaţia de după vineri, când a început această intervenţie militară, este altceva', întrucât 'până în acel moment nu au fost primite din partea Statelor Unite informaţii despre operaţiunea militară' împotriva Iranului, lansată sâmbătă dimineaţă, a argumentat ministrul de externe portughez.

Prin urmare, a adăugat el, începând de sâmbătă s-a aplicat regimul acordului bilateral dintre SUA şi Portugalia, în virtutea căruia aceasta din urmă a emis o autorizaţie condiţionată pentru folosirea bazei din Azore de către SUA.

Prima condiţie, a precizat ministrul portughez, 'este ca răspunsul să fie defensiv, doar ca represalii, ca apărare'. 'Apoi, să fie necesar, adică să răspundă principiilor necesităţii şi proporţionalităţii şi să vizeze ţinte de natură militară', a completat oficialul portughez.

Întrebat despre decizia Spaniei de a nu autoriza utilizarea bazelor sale de către SUA, el a răspuns că Portugalia are o 'relaţie atlantică' diferită de cea a Spaniei.

Agenţia de ştiri portugheză Lusa a relatat sâmbătă că cinci avioane de realimentare în zbor KC-46 Pegasus ale Forţelor Aeriene americane au decolat de la baza aeriană Lajes din Insulele Azore.

Spania a anunţat luni că nu va sprijini acţiunile militare lansate de SUA şi Israel împotriva Iranului şi nu va autoriza utilizarea bazelor sale pentru astfel de operaţiuni, decizie în urma căreia aviaţia militară americană şi-a mutat avioane de realimentare KC-135 Stratotanker de la baze din Spania către Germania şi alte locaţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Mar. 2026
Euro (EUR)Euro5.0989
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4373
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5921
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8862
Gram de aur (XAU)Gram de aur609.2766

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb